Arhiva pentru anul: 2026

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria: trei zile de entertainment, de dimineața până noaptea

Zilele Mării și STARDUST aduc show-uri aviatice, concerte, experiențe pentru copii și entertainment pentru toate generațiile, într-un weekend cu program extins de la ora 10:00.

Cu peste 1,6 milioane de vizite înregistrate în 2026, împreună cu festivalul Beach, Please!, noua destinație de distracție de pe litoral intră în ultimele două săptămâni ale primului sezon cu weekendul prelungit de Sfânta Maria și pregătește unul dintre cele mai ample programe de până acum.
Între 14 și 16 august, NIBIRU își deschide porțile în fiecare zi, de la 10:00 până târziu în noapte, pentru Zilele Mării și evenimentul STARDUST. Un weekend gândit pentru toate generațiile: copii, adolescenți, părinți și bunici.
Rezultatele vin înainte de una dintre cele mai puternice perioade ale verii și confirmă direcția pe care NIBIRU și-a propus să o testeze încă din primul sezon: dacă entertainmentul poate deveni, în sine, motivul pentru care oamenii aleg litoralul românesc.


Recordul de peste un milion de vizite în primele 29 de zile ne arată că există public pentru un astfel de loc și, mai ales, că oamenii revin pentru experiențe diferite. Am construit NIBIRU pentru generații și comunități diferite, iar weekendul acesta este probabil cel mai bun exemplu: poți veni dimineața cu copilul, poți vedea un show aviatic, poți lua masa, merge la concert, iar seara poți dansa la STARDUST pe muzica pe care o ascultai când aveai vârsta copilului tău. Un festival îți oferă câteva zile. O destinație trebuie să îți ofere motive diferite să revii”, a declarat Andrei Șelaru (Selly), fondator NIBIRU.
Trei zile de vară, de la 10 dimineața până târziu în noapte
În perioada 14–16 august, NIBIRU face o excepție de la programul obișnuit și deschide zilnic de la ora 10:00, cu un program special care aduce împreună Zilele Mării,activități pentru toate vârstele, sport, experiențe gastronomice și trei seri de concerte în cadrul festivalului STARDUST.


Pe 14 august, Delia, Antonia, Minelli și Mario deschid seria show-urilor live.

Pe 15 august urcă pe scenă The Motans, Alina Eremia și Zodier.


Pe 16 august, programul aduce împreună generații și stiluri diferite: Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Surorile Osoianu, Daniela Condurache și Veta Biriș, alături de Alex Velea, Smiley și Connect-R.


Programul este completat în toate cele trei zile de activități gratuite pentru copii: baloane cu săpun, baloane modelabile, face painting, teatru de păpuși, muzică și dans, alături de parcul de distracții, Hype Play, plimbarea cu trenulețul, Muzeul Planetelor, expoziția de reptile TaranTerra și terenurile de padel și baschet.

Ziua Marinei, celebrată la NIBIRU
Programul special dedicat universului marinăresc este organizat împreună cu MApN și aduce ateliere pentru copii și adulți, concursuri de tragere a parâmei, realizarea și prezentarea nodurilor marinărești, concurs de lansare a bandulei și jocuri de îndemânare și echilibru inspirate din viața de la bord. Experiența este completată de show-ul aviatic „Șoimii României” și momente muzicale cu Trupa Peroni Amici.

Pe 16 august, programul continuă cu lansări de parașutiști BLUE WINGS, demonstrații aeriene THE PELICANS, parada autospecialelor „Tehnica în acțiune”, exerciții demonstrative de prim-ajutor și „Eroii necuvântători”, cu momente de dresaj și intervenție alături de câinii MAI, urmate de fanfara militară, „Sunset Ceremony” și un show AAINJAA care închide seara.

STARDUST: trei seri cu hiturile care nu au vârstă
În paralel, între 14 și 16 august, STARDUST aduce pe scenă artiști care au definit soundtrack-ul unei generații: Nana, Haddaway, The Mad Stuntman, Corona, ATC, Garcia și Eric Martin of Technotronic.
De la eurodance și pop-dance la piesele care au dominat radiourile, petrecerile și ringurile de dans ale anilor ’90 și 2000, STARDUST este construit în jurul unei nostalgii care continuă să adune generații diferite în fața aceleiași scene.

Primul milion și o miză mai mare: entertainmentul poate genera turism
Dincolo de programul weekendului, primele 29 de zile de NIBIRU au oferit deja primele date despre comportamentul publicului și despre potențialul unei destinații construite în jurul entertainmentului.

NIBIRU a depășit pragul de 1.000.000 de vizite, iar până la finalul primului sezon, pe 30 august, ținta este atingerea pragului de 2 milioane de vizite. Datele și feedbackul colectate în primul sezon indică inclusiv vizitatori care au ales litoralul pentru un festival, un artist sau o experiență NIBIRU. Efectul economic al unei astfel de deplasări depășește însă perimetrul destinației: cazare, restaurante, transport, retail și servicii.
Numai cheltuielile directe de cazare generate până acum de NIBIRU pentru artiști, echipe, colaboratori și angajați se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro.

„Entertainmentul poate genera turism. Un concert poate crea o călătorie. Un festival poate genera două sau trei nopți de cazare. Un artist internațional poate aduce în România un om care altfel și-ar fi petrecut weekendul într-o altă țară. Într-un moment în care industria vorbește despre un sezon dificil și despre presiune asupra consumului turistic, cred că răspunsul este să creăm mai multe motive pentru care oamenii să vină, să rămână și să se întoarcă”, spune Selly.

Prima fază NIBIRU reprezintă o investiție privată de peste 50 de milioane de euro, într-un concept de entertainment și turism dezvoltat de la zero pe litoralul românesc.
De la primul sezon la NIBIRU 2027
Primul sezon a funcționat și ca un test la scară reală pentru dezvoltarea proiectului. NIBIRU a adus în același loc comunități foarte diferite: de la K-pop, rock și muzică electronică la evenimente pentru familii, gastronomie, sport și nostalgia anilor ’90 și 2000. Acesta ne-a arătat și cine vine la NIBIRU și cum își petrec oamenii timpul aici. Familiile au devenit o parte importantă a publicului, iar programul a fost ajustat pe parcursul verii, cu mai multe activități pentru copii și mai multe experiențe pe care părinții și copiii să le poată face împreună.

Pentru 2027, NIBIRU va continua să crească pornind de la datele și experiența acumulate în această vară.
Transportul, parcarea, accesul și gestionarea fluxurilor sunt printre prioritățile pentru următorul sezon, astfel încât oamenii să ajungă mai ușor la NIBIRU și să petreacă mai mult timp bucurându-se de experiențele din destinație.
Un al doilea obiectiv major pentru 2027 este internaționalizarea NIBIRU. După un prim sezon concentrat în principal pe publicul din România, proiectul își propune dezvoltarea către piețele din regiune și atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori internaționali prin festivaluri, artiști și experiențe care pot deveni motive concrete de călătorie pe litoralul românesc.

„Veniți pe litoral.” NIBIRU lansează un apel către antreprenori și investitori
Dezvoltarea NIBIRU vine și cu o miză care depășește proiectul propriu-zis: generarea unui ecosistem economic mai larg pe litoral și atragerea unor noi investiții în ospitalitate, gastronomie, entertainment, retail, servicii și mobilitate.
„Veniți pe litoral. Cred că există din nou o oportunitate uriașă aici. Avem nevoie de hoteluri mai bune, restaurante foarte bune, concepte noi de entertainment, retail, servicii și experiențe. Noi am făcut un pariu foarte mare investind aici și cred că primul sezon ne arată că merită să existe și alte pariuri. Nu vrem să construim o insulă extraordinară într-un litoral care rămâne neschimbat în jurul nostru. Vrem ca NIBIRU să fie unul dintre motoarele unei transformări mai mari”, spune Selly.
Obiectivul este ca fluxurile de public generate de NIBIRU să creeze oportunități și pentru alte business-uri de pe litoral, iar investițiile private să atragă noi investiții și să contribuie la dezvoltarea destinației în ansamblu.
Mai mult decât un festival. Un motiv să vii la mare.

În weekendul de Sfânta Maria, NIBIRU rămâne activ de dimineața până târziu în noapte, prin concerte pe NIBIRU Center Stage, muzică live și atmosfera NIBIRU Beer Garden, entertainment pe promenadă, restaurante, parc de distracții, Hype Play, Muzeul Planetelor și expoziția TaranTerra, deschisă în acest weekend zilnic între orele 14:00 și 22:00.

Promenada NIBIRU este deschisă publicului, cu acces online de la 25 de lei, iar fiecare vizitator își poate construi propria experiență: de la câteva ore petrecute cu familia până la o zi întreagă care se termină la concert sau festival.
După weekendul de Sfânta Maria, NIBIRU continuă programul zilnic până pe 30 august, cu ultimele săptămâni ale primului sezon și festivalul RETROGRADE, programat între 28 și 30 august.

Lumea tăcută de sub valuri:

Despre magia, liniștea și poveștile scufundărilor în Marea Neagră

Dacă ai privit vreodată marea de la mal, ai văzut doar o jumătate din poveste. Sub suprafața mișcătoare a apei există o lume complet diferită, guvernată de alte reguli, de o liniște profundă și de o stare de libertate pe care este greu să o descrii în cuvinte.

Scufundările nu sunt doar un sport de aventură sau o activitate de vacanță; sunt o cale de a deconecta mintea de la zgomotul cotidian, de la notificările telefonului și de la ritmul alert al vieții moderne. Odată ce pui masca pe față și faci prima respirație sub apă, totul în jur se simplifică. Rămâi doar tu, respirația ta și lumea fascinantă care te înconjoară.

Ce ascunde Marea Neagră sub suprafață?

De multe ori, Marea Neagră este subestimată ca destinație pentru scufundări. Cu toate acestea, cei care aleg să-i ofere o șansă descoperă un ecosistem surprinzător de bogat și un muzeu subacvatic încărcat de istorie.

┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ LUMEA SUBACVATICĂ A MĂRII NEGRE                                                   │ ├──────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤ FAUNĂ ȘI BIODIVERSITATE                                 │ ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE                                      │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │ • Căluți și ace de mare colorate                            │ • Vestigiile vechiului oraș Tomis                                │ │ • Chefali, guvizi și creveți                                      │ • Statui subacvatice la Cazinou                                │ │ • Crabi, rapane și meduze spectaculoase            │ • Ancore vechi, lanțuri și epave                                 │ └──────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘

Sub apa Mării Negre, fiecare scufundare este diferită. În apropierea țărmului Constanței, poți înota printre bancuri de chefali și guvizi, poți observa căluți de mare sau ace de mare viu colorate și poți descoperi crabi și rapane ascunse printre stânci.

Mai mult decât atât, Marea Neagră este o capsulă a timpului. În apropierea fostei cetăți Tomis se află vestigii arheologice subacvatice, ancore vechi, lanțuri și fragmente de nave care amintesc de istoria maritimă de mii de ani a zonei. În plus, statuile subacvatice din zona Cazinoului din Constanța au devenit un punct de atracție deosebit pentru cei care explorează adâncurile.

Prima scufundare: Depășirea temerilor și primul pas spre necunoscut

Pentru cei mai mulți oameni, gândul de a se scufunda vine la pachet cu emoții firești:

  • Cum voi respira sub apă?
  • Dacă voi intra în panică?
  • Dacă nu mă voi descurca cu echipamentul?

Toate aceste temeri sunt absolut normale. Lumea subacvatică este un mediu străin pentru noi, iar creierul reacționează cu atenție. Însă magia primei scufundări (Try Scuba) constă tocmai în modul în care aceste temeri dispar în primele două minute petrecute sub apă.

Când scufundarea este organizată pas cu pas, într-un ritm relaxat și cu asistență individuală (un instructor dedicat pentru fiecare cursant), frica este înlocuită rapid de curiozitate și entuziasm. Copii de la 8 ani și adulți de până la 70 de ani descoperă astfel că sub apă nu există grabă, ci doar o stare profundă de calm.

Valorile unei scufundări reușite: Siguranță și Respect pentru Natură

Scufundările responsabile se bazează pe câteva principii clare:

  1. Siguranța este nenegociabilă: O scufundare se face doar când condițiile mării (vremea, valurile, vizibilitatea) sunt favorabile. Experiența înseamnă să știi când este momentul să amâni o intrare în apă.
  2. Suntem doar oaspeți sub apă: Respectul pentru mediul marin este esențial. Nu atingem viețuitoarele, nu le deranjăm habitatul și nu luăm suveniruri din mare.
  3. Pregătire solidă, nu grabă: Certificarea sau obținerea unui brevet nu este o cursă contra cronometru, ci confirmarea că o persoană este pe deplin pregătită să se bucure de apă în siguranță.

Oamenii din spatele experienței: Alpha Marin Dive Center

Pasiunea pentru lumea subacvatică și dorința de a le arăta oamenilor frumusețea ascunsă a Mării Negre au stat la baza creării Alpha Marin Dive Center.

Centrul a luat naștere în luna mai 2026 din viziunea comună a doi profesioniști cu o vastă experiență în domeniu.

┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ ECHIPA ALPHA MARIN DIVE CENTER                        │ ├───────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤ MIHAIL MARIN                      │ TUDOR FULGA                             │ Cofondator & Instructor SSI       │ Cofondator & Instructor Trainer SSI     │ ├───────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ • Peste 20 de ani de experiență   │ • Formator & certificator de instructori│ │ • Fost scafandru de luptă (GNFOS) │ • Specialist echipamente & service      │ │ • Peste 5.000 de scufundări       │ • Responsabil dotare bază tehnică       │ └───────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

Cine sunt fondatorii?

  • Mihail Marin (Cofondator & Instructor SSI): Cu peste 20 de ani de experiență și peste 5.000 de scufundări la activ în România și pe glob, Mihail și-a început cariera ca scafandru de luptă la Centrul de Scafandri Constanța, în cadrul Grupul Naval al Forțelor pentru Operații Speciale (GNFOS). Această pregătire riguroasă i-a format disciplina, calmul și atenția desăvârșită pentru siguranță.

    Un instructor bun nu îi învață pe oameni doar să se scufunde, ci le oferă încrederea de a se bucura de lumea subacvatică în deplină siguranță.” — Mihail Marin

  • Tudor Fulga (Cofondator & Instructor Trainer SSI): Specialist în echipamente și service tehnic, Tudor formează și certifică viitori instructori SSI. El a avut un rol esențial în dotarea Alpha Marin Dive Center cu echipamente complet noi și în organizarea bazei tehnice la standarde internaționale.

De ce Alpha Marin Dive Center?

Centrul a fost conceput nu doar ca o școală de scufundări, ci ca o comunitate de pasionați.

  • Calitate înainte de cantitate: Nu contează numărul de brevete emise, ci calitatea pregătirii fiecărui cursant.
  • Sistem 1:1 la prima scufundare: Fiecare participant la Try Scuba intră în apă însoțit direct de un instructor.
  • Echipamente complet noi: Toate echipamentele sunt de ultimă generație, iar centrul dispune de propriul compresor de aer comprimat.
  • Afilire SSI (Scuba Schools International): Cursurile oferite – de la Try Scuba și Open Water Diver până la niveluri avansate și formare de instructori – oferă certificări recunoscute la nivel mondial (Maldive, Egipt, Indonezia etc.).
Curs / Program Destinat pentru Ce presupune?
Try Scuba Începători (fără experiență) Prima scufundare de la mal, în sistem 1:1 cu instructorul
Open Water Diver (OWD) Viitori scafandri certificați Cursul de bază recunoscut internațional (2–5 zile)
Advanced & Specializări Scafandri certificați Aprofundare tehnică, scufundări de noapte, navigare etc.
Formare Instructori Profesioniști Cursuri avansate susținute de Instructor Trainer Tudor Fulga

O comunitate unită de pasiune

La Alpha Marin, relația cu un cursant nu se oprește în ziua obținerii brevetului. Echipa organizează acțiuni de ecologizare subacvatică, ieșiri de grup și Dive Trip-uri atât la Marea Neagră, cât și în destinații internaționale renumite.

Cel mai frumos compliment este atunci când cineva deschide ușa centrului doar ca să ne salute, să bem o cafea și să ne povestească unde s-a mai scufundat. Atunci știm că am construit o comunitate, nu doar un centru de scufundări.” — Mihail Marin

Lumea subacvatică în trei cuvinte:

Liniște, Libertate, Descoperire

Matei Lucescu, Jennifer Dossey și numeroase personalități, la lansarea noii ediții Business Lounge.

Clara Ilie, fondatoarea și redactorul-șef Business Lounge, a lansat ediția august-septembrie a revistei în cadrul unui eveniment organizat la Rare Garden, care a reunit personalități din business, sport, media și showbiz. Seara a coincis cu lansarea proiectului gastronomic „Dobrogea în farfurie”, dezvoltat de Marius Feurdean, proprietarul Rare Garden și Rare Forest, cabana din Bran.

La doar câteva luni de la lansarea proiectului Business Lounge, Clara Ilie a prezentat cea de-a doua ediție print a revistei, construită în jurul poveștilor unor oameni care și-au transformat experiența, pasiunea și munca în proiecte de succes.

Personajul central al ediției august-septembrie este Matei Lucescu, protagonistul copertei, prezent la eveniment alături de soția sa, Ioana. Tânărul antreprenor vorbește în paginile revistei despre propriul drum în business și despre Fabrica Grivița, demonstrând că, dincolo de notorietatea unuia dintre cele mai puternice nume din sportul românesc, succesul se construiește prin muncă, seriozitate și perseverență.

„Business Lounge începe să își creeze propria comunitate, iar faptul că atât de mulți oameni au fost alături de noi la cea de-a doua lansare îmi confirmă că există nevoie de povești autentice. Ne dorim să vorbim despre oamenii care construiesc, despre profesioniști și antreprenori care poate nu sunt în fiecare zi în lumina reflectoarelor, dar care au în spate povești extraordinare”, a declarat Clara Ilie, fondatoarea și redactorul-șef Business Lounge.

Clara Ilie i-a mulțumit, de asemenea, lui Marius Feurdean pentru găzduirea evenimentului și le-a prezentat invitaților o parte dintre personajele noii ediții, multe dintre acestea fiind prezente la lansare.

Evenimentul a adunat numeroase personalități, printre care Jennifer Dossey, campioană națională la triplusalt, actrița și cântăreața Crina Matei, prezentă alături de fiica sa, Charlotte, interpreta de muzică populară Claudia Ghițulescu, antrenorul de tenis Iulian Vespan, artistul de jazz Maximilian Muntean, psihologul Cerasela Rogen, creatoarea de modă Cristiana Anghelov, speakerul și omul de televiziune Crina Diculescu și scenograful Beatrice Lianda Dinu.

Specialistul în podologie Adelina Palaghia a venit special de la Brașov pentru eveniment, iar mediul de business a fost reprezentat de Carla Popescu (Uman Care), Marian Dincă (Murali Art Work), Constantin Daniel Popescu (Smart Art Design), Bianca Mihai (fondatoarea Bianca Mihai Academy și proprietara salon de remodelare corporala Betty Blue), Ionuț Giurgea (fondatorul Magazinului de Licheni), alături de soția sa, precum și Lore Tache, Sebastian Grill, Adela Sîrghie, Andrei Bucur, Laura Oltenașu, Simona Răducu (Grand Media Print) și Mirela Iancu (KGM Auto).

Rare Garden a lansat „Dobrogea în farfurie”

 

Lansarea Business Lounge a coincis cu debutul proiectului „Dobrogea în farfurie”, prin care Rare Garden aduce în București diversitatea gastronomică a regiunii dintre Dunăre și Mare.

 

Conceptul pune în valoare influențele românești, lipovenești, turcești, tătare, grecești, aromâne și bulgărești care au construit identitatea culinară a Dobrogei, invitații evenimentului având ocazia să descopere preparatele proiectului chiar în seara lansării.

 

În spatele Rare Garden și Rare Forest se află antreprenorul Marius Feurdean, care dezvoltă prin cele două locații un concept mai amplu de ospitalitate, construit în jurul gastronomiei, experiențelor și autenticității. Rare Forest, cabana din Bran, completează proiectul început în București prin Rare Garden și duce aceeași filosofie într-unul dintre cele mai cunoscute puncte turistice ale României.

 

Gazdă a evenimentului alături de Clara Ilie, Marius Feurdean a vorbit despre noul proiect și despre viziunea Rare Garden, acordând interviuri televiziunilor Antena 1 și Antena Stars, prezente la lansare.

 

Printre jurnaliștii care au participat la eveniment s-au numărat Dana Popa, realizatoarea podcastului „De Gust cu Dana” și a site-ului Mămica Mondenă, Răzvan Ionescu, Mihai Morcovescu, Raluca Găină – Național FM, Crisi Gubandru, Mihai Mitrea – RoVibe și Andreea Rădulescu – RisCo.ro.

 

Din zona online au participat creatorii de conținut Denisa Dumitru, Alina Vlad, Roxana Maya și David Kissinger.

 

Alături de Clara Ilie, din echipa Business Lounge au fost prezente Felicia Claudia Plănițeanu – Business Development, Eugenia Vlad – Art Director și Nicoleta Niculae – Social Media & Digital. Fotograful Vlad Manolache, cel care a realizat ședința foto de copertă cu Matei Lucescu, a surprins atmosfera serii într-un material video dedicat evenimentului.

 

Noua ediție Business Lounge continuă conceptul editorial dezvoltat de Clara Ilie, dedicat poveștilor autentice din antreprenoriat, sport, medicină, lifestyle și industrii creative și oamenilor care construiesc proiecte relevante în România.

 

Din 10 august, ediția august-septembrie Business Lounge, cu Matei Lucescu pe copertă, este disponibilă în rețeaua InMedio din întreaga țară.

LaProvincia, un brand Carmistin The Food Company, stabilește recordul mondial pentru cea mai mare porție de aripioare de pui servită la un eveniment.

România intră în Guinness World Records™️ cu un nou record la categoria Largest Serving of Chicken Wings. LaProvincia, un brand Carmistin The Food Company, cu sprijinul NIBIRU și al lui Chef Jannis Alexandridis, a servit o porție record de 425 kg de aripioare de pui, depășind precedentul record mondial stabilit în New York, USA de 297,5 kg.

Pentru stabilirea recordului mondial, LaProvincia a construit la NIBIRU o experiență gastronomică de amploare: masa destinată evenimentului a fost amenajată pentru aproximativ 3.000 de persoane, pe o suprafață de peste 300 de metri pătrați. După validarea oficială de către Guinness World Records™, cantitatea record de 425 kg de aripioare de pui, preparată sub coordonarea Chef Jannis Alexandridis, a fost servită publicului prezent, transformând participanții în parte a primului record mondial găzduit de NIBIRU.

Recordul a fost validat de Şeyda Subaşı Gemici, adjudicator oficial Guinness World Records™, care a confirmat îndeplinirea tuturor criteriilor și a înmânat certificatul oficial echipei LaProvincia.

În primele trei săptămâni de la deschidere, NIBIRU a înregistrat peste 900.000 de vizite, confirmând interesul publicului pentru noua destinație de entertainment de pe litoral și capacitatea sa de a deveni o platformă pentru experiențe de amploare. Alegerea NIBIRU pentru găzduirea unui proiect certificat Guinness World Records™️ confirmă această direcție și demonstrează capacitatea destinației de a reuni, în același loc, branduri, producții complexe și zeci de mii de participanți care nu sunt doar spectatori, ci parte din experiențele construite aici.

Pentru LaProvincia, un brand Carmistin The Food Company, recordul Guinness World Records™️ reprezintă o nouă etapă în strategia de asociere cu marile proiecte de entertainment și o confirmare internațională a capacității unui brand românesc de a transforma un produs într-o experiență memorabilă, desfășurată la standarde mondiale. Proiectul, realizat cu sprijinul NIBIRU și al Chef Jannis Alexandridis, marchează una dintre cele mai spectaculoase activări de brand din această vară.

Evenimentul continuă parteneriatul dintre LaProvincia și NIBIRU, început în această vară în cadrul Beach, Please!, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică urbană din Europa, desfășurat pe domeniul NIBIRU. Colaborarea demonstrează modul în care brandurile pot integra experiențe memorabile în cadrul unor proiecte de entertainment de mare amploare, ajungând la sute de mii de participanți și consolidând o relație autentică cu publicul. Recordul pune în valoare una dintre cele mai apreciate tradiții culinare locale, grătarul ocupând un loc important în obiceiurile de consum și în modul în care românii aleg să petreacă timpul alături de familie și prieteni.

 

Despre NIBIRU

Nibiru este una dintre cele mai mari investiții private în industria de entertainment din România. Dezvoltat pe un domeniu de peste 1,6 milioane de metri pătrați, proiectul funcționează ca o platformă permanentă pentru festivaluri, concerte, activități pentru familii si copii, teatru, stand up, muzee, activări de brand și experiențe dedicate publicului din România și turiștilor internaționali. Prin infrastructura sa, NIBIRU poate găzdui simultan festivaluri, concerte, producții internaționale, activări de brand și experiențe dedicate publicului larg, construind un nou model de destinație de entertainment în România.

Despre Carmistin The Food Company

Ca urmare a investițiilor realizate în ultimii ani, Carmistin The Food Company a devenit liderul pieței avicole din România, atingând, în 2025, un nivel record al producției de carne de pui, de 120.000 de tone. Pentru 2026, compania estimează o producție totală de aproximativ 150.000 de tone.

Grupul este, de asemenea, lider național în producția de furaje, cu o capacitate anuală de peste 735.000 de tone și obiectivul de a depăși pragul de 1 milion de tone până în 2030.

În 2025, Grupul Carmistin a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 2,1 miliarde de lei, consolidându-și, pentru al treilea an consecutiv, poziția de lider în categoria sa de business.

Cu peste 50 de companii și capital integral românesc, Grupul desfășoară activități integrate în producția de carne de pasăre și ouă, cultivarea cerealelor, producția de furaje, precum și creșterea porcilor și bovinelor, dezvoltând unul dintre cele mai complexe lanțuri integrate de producție alimentară din România.

Despre Guinness World Records™️

Guinness World Records™️ este autoritatea mondială în domeniul omologării recordurilor și documentează, de peste 70 de ani, cele mai remarcabile performanțe realizate de persoane, organizații și comunități din întreaga lume.

Fiecare record este evaluat pe baza unor criterii stricte de măsurare și verificare, iar validarea este realizată de adjudicatori oficiali sau printr-un proces riguros de analiză a dovezilor transmise de participanți. Guinness World Records™️ publică anual celebra Carte a Recordurilor și certifică mii de performanțe din peste 100 de țări.

Articol publicat de Robert Burcea.

Restaurantul Rare Garden din București își reinventează oferta gastronomică prin introducerea unor preparate inspirate din Dobrogea. Noul proiect, intitulat ‘‘Dobrogea în farfurie”, propune un traseu culinar de șase săptămâni prin comunitățile și tradițiile regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră.

Lansarea va avea loc joi, 6 august, de la ora 18:30, la restaurantul situat pe strada Tunari nr. 34. Evenimentul inaugural va reuni jurnaliști, creatori de conținut, parteneri și invitați, însă li se pot alătura toți pofticioșii, gurmanzii și curioșii dornici să descopere noi experiențe culinare.

Dincolo de seara de lansare, ‘‘Dobrogea în farfurie” reprezintă o schimbare temporară a ofertei restaurantului. Timp de șase săptămâni, Rare Garden îi provoacă pe clienți să revină și să încerce alte rețete și combinații culinare, unele dintre ele rar întâlnite în restaurantele din Capitală.

Alte preparate dobrogene în fiecare săptămână

Proiectul este structurat în șase capitole tematice, câte unul pentru fiecare săptămână. Meniul va explora, prin rotație, gusturile din Jurilovca și Delta Dunării, dar și influențele bucătăriilor turcești, tătărești, aromâne și lipovenești.

Sunt comunități care au contribuit, de-a lungul timpului, la construirea identității gastronomice a Dobrogei. Peștele, legumele, aluaturile, condimentele și diferitele tehnici de preparare spun povestea unei regiuni în care mai multe culturi au învățat să stea la aceeași masă.

Prin schimbarea săptămânală a preparatelor, clienții vor putea descoperi gusturi pentru care, în mod obișnuit, ar trebui să ajungă în Delta Dunării, în Jurilovca sau în comunitățile din inima Dobrogei.

Conceptul este construit în jurul mesajului: ‘‘De la Dunăre la Mare, Dobrogea se așază la masă”.

Rețete tradiționale, ingrediente locale și vinuri românești

Reprezentanții Rare Garden spun că proiectul pune accent pe păstrarea specificului rețetelor, folosirea ingredientelor locale și asocierea preparatelor cu vinuri românești.

Restaurantul își descrie abordarea ca fiind apropiată de principiul ‘‘farm to table”, care urmărește reducerea distanței dintre producător, bucătărie și farfuria clientului. Accentul cade pe produse proaspete, ingrediente de sezon și preparate realizate pornind de la rețete tradiționale.

Fiecare capitol va fi însoțit și de poveștile comunităților din care provin preparatele, astfel încât experiența să nu se rezume doar la degustare, ci să ofere și o perspectivă asupra diversității culturale a Dobrogei.

Un motiv pentru a reveni la Rare Garden

Miza proiectului nu este doar prezentarea unui meniu tematic, ci schimbarea periodică a experienței culinare. Cei care revin la Rare Garden vor găsi, de la o săptămână la alta, alte preparate, influențe și povești gastronomice.

Restaurantul Rare Garden este situat pe strada Tunari nr. 34 din București și funcționează zilnic, între orele 10:00 și 23:00.

Filosofia noii etape poate fi rezumată într-o invitație simplă: vino pentru experiența culinară, rămâi pentru atmosferă și revino pentru gusturile pe care nu le întâlnești în fiecare zi.

 

Preparate din bucătăria dobrogeană servite la apus de soare, în cadrul proiectului „Dobrogea în farfurie” inițiat de Restaurantul Rare Garden

Există momente în care o seară nu mai este doar un eveniment.
Devine un ecou.
Gala 100 Tineri Manageri de Top 2026, ajunsă la cea de-a 21-a ediție, a fost unul dintre acele momente în care businessul românesc a ridicat privirea dincolo de cifre și a căutat, în oglinda generației sale, ceva mai durabil decât profitul: sensul.

Peste 100 de invitați au fost prezenți la gala organizată de BUSINESS Magazin, eveniment care a marcat lansarea celei de-a 21-a ediții a catalogului dedicat noii generații de lideri din businessul românesc.
Sub tema: Generația multitasking — O nouă generație care rescrie regulile jocului, seara a adus față în față reprezentanții celei mai dinamice generații de antreprenori și manageri din România cu figuri consacrate ale economiei, într-un dialog despre schimbare, curaj și redefinirea excelenței.
Cei 12 reprezentanți ai ediției 2026 au urcat pe scenă în fața unui public unit de o singură certitudine: că România are forța să scrie un capitol nou. De-a lungul celor 21 de ediții, catalogul a adunat peste 2.100 de nume, confirmând an de an că această țară produce constant talente capabile să conducă organizații mari spre noi faze de creștere.

O prezență care nu trece neobservată
Printre invitații de marcă ai serii s-a numărat Samuel Șerban — autor, vizionar și lider de opinie global, recunoscut pentru influența sa spirituală, culturală și educațională la nivel internațional.
Autor al lucrării Oracolul Divin – Manifestarea Supranaturalului, Primul și Ultimul Cod Suprem — disponibilă pe Amazon, Google Play și platformele de audiobook — Samuel Șerban a oferit serii un gest rar în lumea afacerilor: a dăruit cartea sa unui invitat ales al serii, un act care a depășit cadrul protocolar și a transformat schimbul de cărți de vizită într-un schimb de viziuni.

Prezența sa la această gală nu a fost una decorativă.
A fost semnul că lumea afacerilor românești caută, tot mai mult, ceva mai mult decât indicatori de performanță, caută sens, identitate și înțelepciune aplicată.
Samuel Șerban întrupează tocmai acea raritate: omul care construiește imperii nu împotriva condiției umane, ci pornind din centrul ei.

Misiunea sa și a partenerilor săi se articulează simultan pe mai multe planuri: literar și spiritual, prin cărți și platforma internațională si pe YouTube (@iamsamuelserban); tehnologic și medical, prin MEDBED INFINITY — o viziune de pionierat în domeniul tehnologiei medicale avansate, prezentă pe medbed.ai și matrixmedbed.com; olfactiv și cultural, prin ORACULUX — o linie de parfumuri cu identitate spirituală, accesibilă pe oraculuxdivine.com; antreprenorial, prin NONA — Forno Bakery — un lanț de patiserii artizanale aflat în expansiune, al cărui nume vine din italiana veche și înseamnă bunică, purtând în fiecare produs căldura și autenticitatea unui gest ancestral; și financiar, prin Lumex.io — o platformă de exchange financiar ancorată în tehnologia Blockchain, construită pentru economia de mâine.
Un ecosistem complet, în care fiecare proiect este expresia aceleiași convingeri fundamentale: că lumea poate fi construită altfel.

DIALOG EXCLUSIV
Trei întrebări revelatoare. Samuel Șerban în dialog deschis.
I. Care este cel mai mare capital pe care îl poate deține un lider în 2026?

Lumea vorbește despre capital financiar, capital relațional, capital intelectual. Eu cred că cel mai rar și cel mai valoros capital al unui lider astăzi este claritatea interioară.
Nu știința de a lua decizii rapide, ci profunzimea de a ști pentru ce le iei.
Trăim într-o epocă a zgomotului suprem, toți aleargă, toți optimizează, toți scalează.
Dar liderul care știe să tacă, să asculte, să aștepte momentul lui, acela construiește ceva care durează dincolo de el.
Omul gol pe dinăuntru poate face bani. Nu poate face istorie. Și, la final, istoria este singurul bilanț care contează cu adevărat.

II. Misiunea personală și strategia de business — cum se întâlnesc?
Misiunea nu este un paragraf frumos pus pe site. Misiunea este ceea ce faci când nimeni nu te vede, când nu există aplauze, când cifrele nu confirmă încă viziunea.
Eu și partenerii mei am ales să construim proiecte care pornesc toate dintr-un singur centru: convingerea că omul este chemat la mai mult decât supraviețuire. Cărți, platforme, comunități, parfumuri, experiențe gastronomice, tehnologii medicale, sisteme financiare — fiecare poartă aceeași amprentă. MEDBED INFINITY, NONA – Forno Bakery, ORACULUX, Lumex.io nu sunt proiecte paralele.
Sunt capitole ale aceleiași cărți.
Fiecare adresează o punte diferită a omului: de sănătate, de frumos, de autenticitate, de libertate financiară si de liniste divina interioara. Aceasta nu este o filozofie. Este cea mai eficientă strategie de ecosistem pe termen lung pe care o cunosc.

III. Vorbiți despre un nou sistem financiar. Credeți că resetarea economică globală este iminentă — și cum se poziționează omul înțelept în fața ei?

Nu este doar o credință. Este o lectură a realității. Sistemul financiar global, construit pe datorii suverane supradimensionate, pe monede fiat fără acoperire reală și pe instituții care au pierdut legătura cu economia omului concret, se apropie de un moment de reconfigurare profundă.
Nu mă refer la colaps — mă refer la tranziție.
Iar în orice tranziție există două categorii de oameni: cei care sunt surprinși de val și cei care l-au anticipat și și-au construit deja barca.

Soluția nu vine dintr-un singur instrument financiar sau dintr-o singură tehnologie.
Vine dintr-o schimbare de paradigmă.
Omul care va traversa această perioadă cu demnitate nu este cel care a acumulat cel mai mult, este cel care a înțeles că valoarea reală nu se stochează în sisteme care pot fi închise peste noapte prin decizie politică.
Se stochează în cunoaștere, în rețele de încredere autentică, în active care există independent de voința unei singure instituții.
Viitorul financiar nu aparține băncilor.
Aparține oamenilor care au îndrăznit să gândească înainte ca mulțimea să înțeleagă că vechile reguli nu mai funcționează.

Nu te întreba ce îți oferă lumea.
Întreabă-te ce rămâne din lume după ce tu ai trecut prin ea.

Samuel Șerban
Scriitor și vizionar

Prin creațiile sale, auorul deschide perspective asupra conștiinței, luminii interioare și destinului spiritual al omenirii

https://medbed.ro/
https://www.amazon.com/s?k=samuel+serban
 https://www.librariacoresi.ro/shop/978-606-049-659-5-oracolul-divin-5911#attr=
 https://oraculuxdivine.com/

lumexio.io

 

 

 

Magazinului Avantpremiere destinația premium pentru iubitorii de modă unde sute de persoane lau lut cu asalt de la deschidere

Miodrag Belodedici, Raluca Moianu și Alexandru Ciucu, alături de alte zeci de vedete, la deschiderea oficială a magazinului Avantpremiere de pe Calea Victoriei

Noul magazin Avantpremiere din Calea Victoriei 83-85 a fost inaugurat oficial miercuri seară, în cadrul unui eveniment exclusiv organizat sub egida revistei Business Lounge, care a reunit personalități din sport, televiziune, modă, business și industria de beauty.

Peste o sută de invitați au participat la eveniment, transformând deschiderea într-una dintre cele mai elegante întâlniri mondene ale acestei veri. Vremea excelentă a permis ca petrecerea să se desfășoare atât în interiorul magazinului, cât și în fața acestuia, atmosfera fiind una relaxată până aproape de ora 23:30.

Invitații au descoperit cele mai noi colecții dedicate femeilor și bărbaților, inclusiv creațiile celebrului brand premium Goldbergh, alături de alte branduri internaționale atent selecționate, disponibile exclusiv în magazinele Avantpremiere. Pe parcursul serii, oaspeții au avut ocazia să descopere noile tendințe în modă, într-o prezentare marca Beatrice Lianda, să socializeze și să se bucure de experiența unui concept store dedicat celor care apreciază calitatea și stilul.
Printre personalitățile prezente s-au numărat Miodrag Belodedici, Raluca Moianu, Geanina Ilies, Brigitte Pastramă, Cristina Spatar, Crina Abrudan, Iana Novac, chet FOA, Adina Postelnicu, Maria Andrei, Claudia Neghină, Elly Roman, Geanina Ilieș, Wilmark, Daniela Gyorfi, Adrian Marcu, Roxana Maya, Cristina Spătar, Alexandru Ciucu, Adriana Bahmuțeanu, însoțită de soțul său, influenceritele Olivia Cucos, Andreea Osiac, Diana Vulturu, Ilan și Alina Laufer, care au participat împreună cu cei trei copii ai lor, Dr. Alin Bortolini, medic estetician sau psihologul Cerasela Rogen. Printre numeroșii antreprenori si invitati s-au aflat Simona Lupu, Camelia Botezatu, Raluca Mihaela Gaina, Andreea Patru, Samuel Șerban scriitor Vizionar, Elvira Radchenko, Lore Tache sau Andreea Rădulescu (Risco.ro)

Evenimentul a fost prezentat de Luiza Stănescu, care a întreținut atmosfera pe parcursul întregii seri și a coordonat momentele dedicate invitaților și partenerilor. Atmosfera muzicală a fost întreținută pe tot parcursul serii de duetul instrumental-vocal format din pianistul Alex Borșan și solistul Maximilian Munteanu, al căror repertoriu a completat perfect eleganța evenimentului.
Experiența oferită invitaților a fost completată de preparatele pregătite de Flavours, înghețata artizanală oferită de Gianduja, băuturile Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, covrigi de la Covrig To Go, băuturile Tiger Energy, precum și de numeroase cadouri, vouchere și surprize pregătite de partenerii evenimentului. Invitații au primit la plecare un goodie bag cu produse și surprize oferite de partenerii evenimentului: produse profesionale pentru îngrijirea părului din gama Kashmir Hair System oferite de BeautyFree.ro, produse de par de la Monaret, parfumul Gulf Orchid, oferit de Romscent, vouchere online oferite de antrenorul Andrei Precup, servicii de frumusete oferite de The Factory Barber Shop și Flavours, precum și alte cadouri pregătite special pentru această ocazie de la magazinul Avantpremiere Victoriei.
Pe tot parcursul serii au fost realizate interviuri, fotografii și materiale video, care vor fi publicate în perioada următoare în revista și pe platformele Business Lounge, dar și pe canalele de comunicare ale partenerilor prezenți. Partenerii media ai evenimentului sunt: United Media, Press Book Media, Rovibe.ro, Risco.ro si Royal Mobility Group.

Evenimentul a reconfirmat poziționarea Avantpremiere ca una dintre destinațiile premium pentru iubitorii de modă și a demonstrat încă o dată că proiectele realizate împreună cu Business Lounge reușesc să aducă în același loc lideri din business, personalități publice, reprezentanți ai presei, creatori de modă, medici, antreprenori și influenceri, într-un cadru elegant, dedicat networkingului și dezvoltării de noi parteneriate.

Deschiderea oficială a noului magazin Avantpremiere marchează începutul unui nou capitol pentru unul dintre cele mai apreciate concepte multibrand din România, oferind clienților acces la colecții internaționale atent selecționate și o experiență de shopping la cele mai înalte standarde.

Petrecerea s-a încheiat aproape de ora 23:00, iar invitații au plecat cu impresia unei seri elegante, în care moda, businessul și networkingul s-au întâlnit într-un decor pe măsura unuia dintre cele mai frumoase spații comerciale deschise în acest an pe Calea Victoriei.
Evenimentul a fost organizat de Clara Ilie și Dana Popa, cu susținerea Cristinei Cojocar și a Simonei Lupu. Prin colaborarea dintre Avantpremiere și Business Lounge, inaugurarea noului magazin s-a transformat într-un eveniment care a reunit moda, antreprenoriatul și networkingul într-un cadru elegant, în centrul Capitalei.

 

Foto: Stefan Ovidiu

Doar până miercuri ai cel mai mic preț pentru NOSTALGIA 2027. Ofertă spectaculoasă Super Presale.

Link bilete:

https://www.livetickets.ro/bilete/nostalgia-2027

Festivalul Nostalgia a făcut senzație și în 2026, iar organizatorii au ținut să mulțumească publicului oferind la dispoziție până miercuri, 1iulie, orele 23:59, o ofertă superpresale pentru ediția din 2027.

Festivalul NOSTALGIA există de 8 ani, prima sa ediție fiind organizată la data de 1 iunie 2018,

Termenul nostalgia se poate referi fie la emoția profundă de dor față de trecut, fie la celebrul festival de muzică retro din România. Ediția principală din acest an, NOSTALGIA 2026, tocmai s-a desfășurat între 25 și 28 iunie 2026 în Pădurea Băneasa, București, strângând zeci de mii de participanți.

Festivalul NOSTALGIA (Retro/Disco/Future)
    • Concept & Muzică: Festivalul transformă locațiile într-o discotecă uriașă a anilor ’90-’00, incluzând decoruri din copilărie, un Muzeu Retro și momente speciale, cum a fost integrarea istoriei Cerbului de Aur de către TVR în parteneriatul din acest an. [1, 2]
    • Magazin Oficial: Poți achiziționa haine și accesorii cu tematică retro direct de pe Nostalgia Store. [1]
    • Radio Dedicat: Pentru muzică retro non-stop, poți folosi aplicația oficială de streaming pe Nostalgia Radio. [1]

Sursă poze: Facebook Nostalgia

În 2026 au cântat artiști iubiți precum Holograf, Marius Moga, Guess Who, Vunk, Puya, Smiley, Ruby, Loredana Groza sau Pepe și mii de oameni au dansat ore în șir.

Autor: Robert Burcea

 

 

 

UNTOLD SUSȚINE EXCELENȚA ÎN EDUCAȚIE  CAMPANIA “BAC DE 10” AJUNSĂ LA CEA DE-A
UNSPREZECEA EDIȚIE RECOMPENSEAZĂ CU ABONAMENT GRATUIT LA UNTOLD ONE, ELEVII DE 10

UNTOLD este alături de elevii de nota 10 ai României prin campania “BAC de 10”, cea mai longevivă inițiativă de
încurajare a performanței prin educație, ajunsă la ediția cu numărul 11.
Toți absolvenții care vor obține nota maximă la examenul de Bacalaureat din sesiunea de vară vor primi un
abonament General Access gratuit pentru cele patru zile de festival.

Peste 1800 de absolvenți au fost recompensați în ultimii 11 ani prin această campanie, bucurându-se de experiența festivalului numărul 3 în lume – UNTOLD.
Edy Chereji, Co-fondator UNTOLD Universe „Fiecare nota de 10 la Bacalaureat reprezintă mai mult decât un rezultat excepțional la un examen, este dovada curajului de a-ți urma visurile, a disciplinei și a încrederii că munca depusă
zi de zi poate deschide orice drum.

Prin campania «BAC de 10», ne dorim să le transmitem acestor tineri că performanța merită să fie sărbătorită și că succesul lor este o sursă de inspirație pentru întreaga generație.

Suntem onorați să îi primim în universul UNTOLD și să celebrăm împreună un moment important din parcursul lor, unul care marchează începutul unor noi oportunități și experiențe memorabile.”

Elevii care obțin nota 10 la Bac își pot ridica brățara de acces pe baza unui act doveditor (foaie matricolă, diplomă de Bacalaureat etc.) din zona de „Acreditări” – Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, începând cu prima zi a festivalului.
În plus, toți cei înscriși la sesiunea de vară a Bacalaureatului beneficiază de un discount de 40 de euro la achiziționarea unui abonament la ediția aniversară UNTOLD, valabil până la 30 iulie.
Cei care doresc să se înscrie în campanie pot accesa platforma oficială: untold.com
Cea de-a unsprezecea ediție are loc între 6-9 august, în Cluj-Napoca. Line-up-ul include artiști precum STING, Lewis
Capaldi, Zara Larsson, Swae Lee, Flo-Rida, Kygo, James Hype, The Chainsmokers, Alan Walker, Sebastian Ingrosso, Meduza, BBNO$, Solomun, Carl Cox și mulți alții.

 

Autor: Robert Burcea

 

      Povestea ta poate deveni biletul tău la UNTOLD. Prin Joy Ticket, fanii pot aplica pentru un bilet la festival contribuind cu suma pe care și-o permit cu adevărat sau pot nominaliza pe cineva drag care merită să trăiască magia UNTOLD.

    Sunt oameni care visează ani la rând să ajungă la UNTOLD. Oameni care urmăresc fiecare aftermovie, salvează fiecare lineup, își imaginează cum ar fi să fie în fața scenei, alături de prieteni, sub luminile festivalului. Oameni care spun „poate anul viitor” de prea multe ori, dar care nu renunță niciodată cu adevărat la visul lor.

   Pentru ei, UNTOLD lansează Joy Ticket, o inițiativă creată pentru cei care poartă festivalul în suflet, dar pentru care prețul unui bilet poate fi o barieră. Sub mesajul „Bilet plătit cu vise. Povestea ta te poate duce la UNTOLD.”, Joy Ticket le oferă fanilor șansa de a ajunge la festival printr-un mecanism bazat pe sinceritate, poveste și contribuția pe care fiecare și-o poate permite în mod real.

  Joy Ticket este o invitație adresată celor care simt că locul lor este la UNTOLD și care au o poveste sinceră de spus. Fiecare persoană poate aplica pentru sine sau poate nominaliza pe cineva drag: un prieten, un membru al familiei sau o persoană care merită să trăiască experiența UNTOLD, dar care poate nu ar cere niciodată acest lucru pentru sine.

Prin Joy Ticket, aplicanții sunt invitați să spună de ce își doresc să ajungă la festival și să aleagă suma pe care o pot plăti onest pentru un bilet. Contribuția minimă este de 40 de euro, însă suma aleasă nu garantează aprobarea aplicației. Ceea ce contează este povestea, autenticitatea și sinceritatea din spatele fiecărei aplicații.

Fiecare poveste este citită de o persoană reală din echipa UNTOLD. Poveștile sunt analizate cu atenție, luând în considerare motivul pentru care festivalul contează pentru cei care aplica, circumstanțele personale și contribuția pe care acesta spune că o poate susține. 

În cazul în care o poveste impresionează echipa UNTOLD, aplicantul poate primi un Joy Ticket gratuit, integral acoperit de festival, indiferent de suma selectată inițial.

Joy Ticket este deschis tuturor celor care își doresc să ajungă la UNTOLD, indiferent de unde vin sau cât își permit să plătească. Aplicanții pot completa formularul dedicat, pot spune povestea lor sau povestea persoanei pe care o nominalizează și pot trimite contribuția pe care o consideră potrivită pentru situația lor.

Procesul este simplu și transparent. Aplicantul își spune povestea, alege contribuția pe care o poate susține, iar echipa UNTOLD analizează fiecare aplicație. 

Joy Ticket este mai mult decât un bilet. Este o șansă pentru cei care au visat să fie acolo, pentru cei care și-au imaginat momentul în care intră pentru prima dată pe porțile festivalului, pentru cei care simt că patru zile de muzică, libertate și emoție pot deveni o amintire pe care o vor purta cu ei toată viața. Dacă inima ta e deja acolo, spune-ne de ce.

    Fanii își pot trimite poveștile pe https://joy.untold.com/ 

 UNTOLD are loc între 6-9 august la Cluj-Napoca. Fanii se pot bucura de show-urile a peste 200 de artiști printre care STING, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Flo-Rida, The Chainsmokers, Kygo, Carl Cox și mulți alții.

Specialiștii din energie: Costurile ridicate ale electricității nu se vor rezolva de la sine. Soluția este producția locală, eficiența și electrificarea

România are peste 2,7 miliarde de euro disponibili pentru proiecte energetice. Specialiștii avertizează că timpul pentru pregătirea investițiilor este limitat

 

Prețurile energiei continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări pentru competitivitatea companiilor din România, într-un context în care țara noastră se află printre statele europene cu cele mai ridicate costuri ale electricității raportate la puterea de cumpărare. Acesta a fost principalul mesaj transmis în cadrul Conferinței ALTREAL „Cum își reduc companiile costurile cu energia în 2026”, care a reunit la București reprezentanți ai companiilor energetice, specialiști, autorități locale și dezvoltatori de proiecte.

„Prețurile la energie nu scad sustenabil prin compensarea facturilor, ci prin eliminarea cauzelor care le-au majorat: dependența de resurse scumpe și consumul ineficient. Din experiența proiectelor Asociației Energia Inteligentă, investițiile în eficiență energetică, producție proprie din surse regenerabile și urmărirea celor mai bune oferte din piață au redus costurile cu 20–70% pentru companii și UAT-uri. Tranziția energetică nu este doar o obligație de mediu, ci cea mai sigură cale către energie mai ieftină și mai predictibilă”, a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

Participanții au atras atenția că problema nu mai este lipsa tehnologiilor sau a finanțărilor, ci viteza cu care acestea sunt implementate. Potrivit concluziilor prezentate în cadrul conferinței, România dispune de resurse energetice importante, acces la fonduri europene și tehnologii mature, însă are nevoie de proiecte concrete care să accelereze electrificarea economiei și reducerea dependenței de energia scumpă.

Lucian Toader, fondator ALTREAL și Președintele Societății Comunităților de Energie, a subliniat că energia a devenit un factor esențial de competitivitate economică, într-un context în care cererea de electricitate crește accelerat la nivel global, alimentată inclusiv de dezvoltarea inteligenței artificiale și a centrelor de date.

„În era inteligenței artificiale, energia decide cine își păstrează industria și cine o pierde. România are acces la resurse energetice, tehnologii mature și fonduri europene consistente, însă succesul va depinde de viteza cu care transformăm aceste oportunități în proiecte reale. Electrificarea economiei nu mai este doar o direcție de dezvoltare, ci o condiție pentru competitivitate”, a declarat Lucian Toader.

În cadrul conferinței a fost prezentată și o analiză privind evoluția costurilor energiei. Specialiștii au arătat că o parte semnificativă din factura de energie este reprezentată de taxe și costuri de rețea care nu pot fi influențate prin simpla schimbare a furnizorului, ceea ce face ca investițiile în eficiență energetică, producție proprie și stocare să devină tot mai importante pentru companii și autorități locale.

Un alt subiect central al conferinței l-a reprezentat accesul la finanțare. Specialiștii au arătat că perioada 2026–2027 aduce una dintre cele mai generoase ferestre de investiții din ultimii ani, cu peste 2,7 miliarde de euro disponibili pentru proiecte energetice. Dintre acestea, aproximativ 1,4 miliarde de euro sunt destinate companiilor pentru investiții în autoconsum, stocare și eficiență energetică, circa 1,2 miliarde de euro sunt alocate autorităților locale pentru modernizarea infrastructurii energetice și reducerea costurilor operaționale, iar alte 170 de milioane de euro sunt disponibile pentru dezvoltarea comunităților de energie, un model care permite producerea și consumul local al energiei de către cetățeni, companii și administrații publice. Participanții au subliniat că succesul accesării acestor fonduri va depinde în mare măsură de pregătirea din timp a proiectelor și documentațiilor necesare.

Conferința a inclus și exemple concrete de proiecte implementate deja în România și în alte piețe europene. Studiile de caz prezentate au arătat că investițiile în fotovoltaice, stocare și management inteligent al consumului pot avea perioade de recuperare cuprinse între 1 și 5 ani, în timp ce digitalizarea consumului energetic poate reduce costurile operaționale cu până la 35%.

„Companiile nu mai caută doar să producă energie, ci să își optimizeze întregul consum energetic. Observăm o creștere a interesului pentru proiecte integrate care combină eficiența energetică, fotovoltaice, stocare, digitalizare și monitorizare continuă. Într-o piață marcată de volatilitate, cele mai bune rezultate apar atunci când energia este tratată strategic, ca un factor de competitivitate și nu doar ca o cheltuială operațională”, a declarat Alin Catană, ENGIE Building Solutions.

„România are acces la tehnologiile necesare pentru eficiență energetică, producție de energie regenerabilă, climatizare performantă, stocare și mobilitate electrică. Valoarea reală apare atunci când aceste componente sunt integrate într-o strategie unitară care generează rezultate economice măsurabile, cum sunt reducerile costurilor energetice de 20–40%, creșterea independenței energetice și accelerarea procesului de modernizare și decarbonizare”, a declarat Dumitru Marcu, fondatorul Marcu Group.

„În ultimii ani am văzut o schimbare majoră de perspectivă în rândul companiilor. Dacă în trecut discutam despre panouri fotovoltaice ca o investiție de sustenabilitate, astăzi discutăm despre reducerea costurilor și predictibilitate financiară. Proiectele analizate arată că producția proprie de energie, combinată cu stocarea, poate genera economii semnificative și perioade de recuperare mult mai rapide decât estimau companiile acum câțiva ani”, a declarat Silviu Lupu, Darcom Energy.

„În energia regenerabilă, diferența dintre un proiect bun și unul excelent nu este dată doar de tehnologie, ci de calitatea implementării. Standardele de siguranță, testare și verificare devin esențiale într-o piață în care investitorii urmăresc nu doar reducerea costurilor, ci și predictibilitatea performanței pe următorii 20–30 de ani”, a declarat Andrei Petru, DEKRA România.

„Energia nu mai este doar un cost operațional, ci un avantaj competitiv. Din prezența noastră în 29 de județe din România, observăm că tot mai multe companii adoptă soluții de autoconsum și stocare pentru a obține predictibilitate, independență energetică și protecție împotriva volatilității pieței. Tranziția energetică a devenit o decizie strategică pentru competitivitatea și dezvoltarea sustenabilă a companiilor”, a declarat Iulia Almăjanu, Greenvolt Next.

La rândul său, Andrei Carlaonț, reprezentant Solar Today, a subliniat că investițiile în producția proprie de energie și stocare nu mai sunt motivate exclusiv de obiective de sustenabilitate, ci de necesitatea de a controla costurile pe termen lung. „Costurile cu energia nu scad prin subvenții, ci prin decizii structurale: producție proprie, consum inteligent și stocare. Din experiența proiectelor pe care le livrăm în România, companiile care investesc astăzi în BESS și regenerabile nu doar își reduc factura, ci își cumpără predictibilitate pe termen lung. Tranziția energetică nu este o obligație de mediu, este cea mai bună decizie de business”, a declarat acesta.

Specialiștii au atras atenția și asupra necesității protejării investițiilor energetice prin mecanisme adecvate de management al riscului. Potrivit reprezentanților Otto Broker, pe măsură ce numărul proiectelor fotovoltaice și de stocare crește, asigurările devin o componentă tot mai importantă a structurii financiare a proiectelor.

„Un cadru predictibil de management al riscului este vital pentru toate părțile implicate într-un proiect de energie, iar costurile cu asigurările specifice devin și ele mai eficiente pe măsură ce industria crește și proiectele se înmulțesc. Există riscuri majore care pot pune în pericol rentabilitatea unui astfel de proiect – de la fenomene meteorologice extreme și erori de proiectare sau execuție, până la incendii care afectează echipamente cu valori ridicate și termene lungi de livrare. Toate acestea pot fi asigurate pentru costuri care, de regulă, nu depășesc 1% din valoarea proiectului”, a declarat Vlad Stoichițescu, Otto Broker.

Un moment important al conferinței l-a reprezentat prezentarea proiectului Comunitatea de Energie Valea Jiului, una dintre cele mai avansate inițiative de acest tip din România. Proiectul reunește șase unități administrativ-teritoriale și este considerat un model de colaborare între autorități locale, mediul privat și comunități pentru dezvoltarea producției și consumului local de energie.

„Descentralizarea producției și consumului de energie prin comunități energetice este crucială pentru degrevarea presiunii asupra rețelei naționale și pentru creșterea rezilienței energetice, inclusiv în contextul riscurilor generate de conflictul din proximitatea României”, a declarat Ina Crudu, Project Terra.

Concluzia comună a participanților a fost că reducerea costurilor cu energia nu poate veni exclusiv din măsuri administrative sau din schimbarea furnizorului, ci din investiții accelerate în eficiență energetică, producție locală, stocare și electrificare. În opinia specialiștilor prezenți la conferință, următorii doi ani vor reprezenta o perioadă decisivă pentru companiile și comunitățile care doresc să își crească reziliența energetică și competitivitatea economică.

Partenerul strategic al evenimentului a fost Electrica.

Energia decide cine isi păstrează industria.

Alexandra Căpitănescu, direct de pe scena Eurovision pe scena ROCK DAYS la NIBIRU

7–8 august 2026 | NIBIRU Arena, Costinești

NIBIRU anunță o nouă confirmare în lineup-ul ROCK DAYS: Alexandra Căpitănescu, una dintre cele mai puternice prezențe noi din muzica românească, se alătură festivalului care va avea loc pe 7 și 8 august 2026, la NIBIRU Arena din Costinești. Artista a reprezentat România la Eurovision 2026 cu piesa „Choke Me” și s-a clasat pe locul 3, marcând una dintre cele mai bune performanțe recente ale țării în competiție.

Prezența Alexandrei Căpitănescu completează direcția ROCK DAYS de a aduce împreună nume consacrate și voci relevante ale noii generații, într-un lineup care reflectă atât istoria, cât și evoluția scenei muzicale locale de rock. Cunoscută publicului și după câștigarea sezonului 11 din „Vocea României”, Alexandra aduce în festival o energie fresh și o prezență scenică ce aduce rockul mai aproape de generațiile noi.

ROCK DAYS reunește pe aceeași scenă artiști care au definit istoria genului, alături de nume relevante pentru noul val alternativ și pentru direcțiile contemporane ale scenei locale. Festivalul este construit în jurul energiei live pe care muzica rock o aduce, al repertoriului recognoscibil și al acelei conexiuni directe dintre artiști și public.

Cu un lineup care traversează mai multe etape ale muzicii rock din România, festivalul reunește atât nume legendare, cât și artiști care definesc noul val alternativ.

Printre artiștii confirmați se numără Phoenix, Iris, Vama, Vița de Vie, Zdob și Zdub, Bosquito, alături de trupe și proiecte relevante pentru scena actuală, precum The Mono Jacks, Robin and The Backstabbers, byron, Jurjak, HVNDS sau Lupii lui Calancea. Lineup-ul este completat de artiști care traversează zonele alternative și urban, precum Subcarpați, Killa Fonic, Irina Rimes și The Motans, într-un mix care reflectă evoluția și diversitatea rock-ului românesc.

Cultura rock în România: mai mult decât un gen muzical

Rock-ul românesc nu a fost niciodată doar un stil muzical, ci un fenomen cultural care a influențat generații întregi. Începând cu anii ’60–’70, trupe precum Phoenix sau Iris au devenit simboluri ale libertății de exprimare într-un context social restrictiv, transformând muzica într-o formă de rezistență și identitate.

De-a lungul timpului, rock-ul a modelat nu doar scena muzicală, ci și felul în care artiștii din alte genuri își construiesc identitatea muzicală . Influențele sale se regăsesc astăzi în pop, hip-hop sau electronic, fie prin atitudine, fie prin sound sau mesaj. Proiecte contemporane precum Subcarpați sau artiști din zona urbană integrează elemente de energie, autenticitate și storytelling specifice culturii rock.

În acest context, ROCK DAYS nu este doar un festival, ci o celebrare a unui curent care a unit generații și care continuă să inspire, să provoace și să evolueze.

Un festival gândit pentru publicul larg

ROCK DAYS marchează o direcție diferită în cadrul NIBIRU, fiind construit ca un festival de rock accesibil, atât ca poziționare, cât și ca preț. Biletele pornesc de la 49 de lei / zi, un nivel gândit pentru a deschide experiența live către un public cât mai extins.

„Ne-am dorit ca ROCK DAYS să fie un festival în care să poți veni indiferent de vârstă sau de cât de des mergi la concerte. E despre muzică pe care o știi, despre energie și despre sentimentul acela în care mii de oameni cântă împreună, de la prima până la ultima piesă”, a declarat Selly, inițiatorul NIBIRU.

NIBIRU, un univers muzical pentru toate gusturile

Lansarea ROCK DAYS completează poziționarea NIBIRU ca un proiect care acoperă mai multe zone muzicale și tipuri de public, de la festivaluri dedicate muzicii electronice, urban sau pop, cu nume consacrate la nivel internațional, până la concepte care aduc în prim-plan scena locală.

În acest context, ROCK DAYS devine un punct de întâlnire între generații, dar și o reconfirmare a diversității muzicale ce va putea fi găsită la NIBIRU.

O experiență construită în jurul energiei live

Desfășurat pe parcursul a două zile, festivalul pune accent pe experiența de concert autentică, pe piese deja consacrate și pe interacțiunea dintre artiști și public.

ROCK DAYS este parte din calendarul extins NIBIRU, care transformă litoralul românesc într-un hub de entertainment pe durata verii 2026, reunind muzică, cultură și experiențe pentru publicuri diverse.

SPEED METAL ȘI CROSSOVER HARDCORE DIN AMERICA LATINĂ, ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA ÎN IULIE!!!

Formațiile Phantom (speed metal din Mexic) și Poison The Preacher (crossover hardcore din Columbia) vin în România pe 5 iulie la Cluj-Napoca și pe 6 iulie la București, parte din turneul „UNDEAD TIME”.

Phantom este o formație de speed metal din Guadalajara, Mexic, înființată în 2021. Cu un sunet clasic speed metal, influențat de Venom sau Midnight și etică DIY, formația are o discografie prolifică ce include 2 albume: „Handed To Execution” (2023) și „Tyrants Of Wrath” (2025), un ep, „Transylvanian Nightmare” și numeroase apariții pe compilații de profil. Pe 5 și 6 iulie, Phantom vor concerta în premieră în România, parte din turneul de lansare al noului lor album „Not Midnight Yet”, un album ce este puternic influențat de mitologia românească. Turneul va culmina cu apariția formației la festivalul WACKEN, alături de Poison The Preacher.

Instagram: https://www.instagram.com/phantom__speed/

Bandcamp: https://phantombandgdl.bandcamp.com/

 

Poison The Preacher este o formație de crossover-hardcore din Bogota, Columbia. Stilul lor conține elemente din muzica hardcore, thrash metal și speed metal într-o combinație ce este deopotrivă agresivă și inovatoare. Având la activ colaborări cu persoane importante din lumea muzicii extreme, precum cu Chris Ramos, vocalistul Dead Heat, sau cu Devin Swank, vocalistul grupului de brutal death metal Sanguisugabogg, Poison The Preacher s-au remarcat rapid ca fiind una din cele mai ambițioase formații din Columbia. Albumul lor de debut „Vs The World” ilustrează perfect tot ce are mai bun formația de oferit.

Instagram: https://www.instagram.com/poisonthepreacher

Bandcamp: https://poisonthepreacher.bandcamp.com/

 

Orașele care vor simți haosul live adus de Phantom și Poison The Preacher vor fi:

 

– Cluj Napoca, la Flying Circus, alături de BENT și Hate Unburied;

– București, la Expirat, alături de Crossbone și Scythe;

 

Bilete disponibile prin iabilet.ro.

Un eveniment prezentat de Burning Bridges, Speedfreak Agency și Victor Daraban.

Concertul de la Cluj este realizat în colaborare cu Backstage Babes.

 

Există un tip de vacanță care a devenit aproape reflex: un zbor de câteva ore, un hotel rezervat din timp, liste de restaurante salvate pe telefon și câteva experiențe „must see” bifate în grabă. De la Barcelona la Ibiza sau la marile parcuri tematice din Europa, modelul e același: entertainment, socializare și explorare, asociate frecvent cu bugete ridicate, planificare complexă și logistică extinsă.Conform datelor publicate de Eurostat și analizelor din industrie, prețurile biletelor de avion în Europa au înregistrat creșteri mari, pe fondul cererii ridicate și al costurilor operaționale mai mari pentru companiile aeriene. Pentru majoritatea, chiar și un city break, nu doar o vacanță de 7 sau 10 nopți, implică o investiție financiară atent calculată, pe lângă o organizare detaliată. În 2026, NIBIRU propune o altfel de vacanță pe litoralul românesc: o experiență construită pe același mix de activități, dar fără costurile și complicațiile unui city break internațional. Din 16 iulie 2026, românii vor avea acces la o adevărată destinație de entertainment de vară, cu festivaluri, concerte și experiențe zilnice, toate acestea în Costinești în cea mai mare destinație de distracție din Europa. Accesul pe promenadă care include activități variate de la zone pentru sport, muzee, cluburi, baruri și restaurante este gratuit, singura condiție fiind o consumație de 25 RON (echivalentul a 5 euro).

Intri într-un spațiu, nu într-un program

În cele mai multe destinații internaționale, ziua începe cu un plan. La NIBIRU, experiența pornește din libertatea alegerii dintr-o gamă variată de opțiuni.e: Vizitatorii accesează un spațiu gândit ca un hub de entertainment, unde poți experimenta fără presiunea unui program strict, deoarece tot ce îți poți dori se află în același loc.

Promenada centrală, care traversează întregul proiect, devine mai mult decât un simplu coridor de trecere, aceasta se transformă într-o zonă activă, cu peste 2.000 de copaci și plante, retail, zone de sport, relaxare și activări de brand. Această infrastructură transformă simpla prezență într-o experiență continuă, adaptată diferitelor categorii de public. Parcul de Distracții NIBIRU aduce o experiență de seară vibrantă, cu muzică și lumini, iar Muzeul Planetelor, un traseu tematic dedicat Sistemului Solar, oferă o experiență educațională pentru familii. Cei pasionați de frumos pot intra în spațiul de artă contemporană realizat în parteneriat cu Galeria Suprainfinit, care găzduiește expoziții, workshop-uri și tururi ghidate. Nu există presiunea unui program strict sau a unui itinerariu impus, ci un flux natural al experiențelor, similar marilor destinații internaționale de entertainment.

Diferența majoră constă în accesibilitate : experiența este imediat disponibilă, fără zboruri, fără logistică complexă și fără limitările unui sejur prestabilit. Conceptul pune accent pe flexibilitate, libertate de alegere și confort operațional.

 

Vacanța pe litoralul românesc devine o experiență culinară

Diversitatea culinară reprezintă un element esențial al marilor destinații internaționale. NIBIRU transpune acest model într-o zonă amplă de food & drinks, gândită ca un spațiu gastronomic dinamic, inspirată de marile e piețe urbane europene. Vizitatorii vor putea accesa preparate variate, de la gastronomie românească la bucătării mediteraneene, asiatice și street food modern. De la opțiuni rapide la preparate mai elaborate, experiența culinară devine o componentă firească a întregii zile, integrată organic în ritmul vacanței. . Același model îl găsești în hub-uri urbane consacrate – de la piețe precum La Boqueria din Barcelona, la food halls moderne sau street food markets din marile orașe europene, unde gasttronomia are un rol central în experiența socială La NIBIRU, acest model este concentrat într-un singur ecosistem, unde diversitatea culinară, socializarea și entertainmentul coexistă, optimizând timpul și amplificând întreaga experiență.

 

Activități, socializare și libertatea de a schimba ritmul

NIBIRU este construit pe varietate și segmentare clară a publicului: copiii pot explora locul de joacă de 5.000 mp dezvoltat de Hype Play sau expoziția de reptile TaranTerra, în timp ce adulții pot trece la Berăria NIBIRU, o locație cu aproximativ 1.000 de locuri, gândită pentru mese în grup, concerte live și seri tematice cu muzică de la pop românesc și folk până la grecesc, lăutăresc sau petrecere.

În mod normal, genul acesta de experiență ar presupune deplasări între mai multe locații. Aici, totul este concentrat într-un singur loc, ceea ce schimbă complet ritmul zilei.

Conceptul de „one day experience” elimină o presiune subtilă pe care o au vacanțele clasice: aceea de a „profita la maximum” de fiecare oră. Vizitatorii pot rămâne cât doresc, pot schimba spontan activitățile, deoarece hub-ul oferă experiențe flexibile.. NIBIRU este gândit ca un univers complex, cu activități și experiențe pentru diverse grupuri de vizitatori, de la părinți cu copii și familii, la grupuri de adolescenți, la cupluri venite pentru o vacanță în doi. Această versatilitate transformă litoralul românesc într-o nouă destinație de vacanță, unde experiența pe malul mării evoluează către un standard nou, comparabil cu marile centre internaționale de leisure.

Seara: entertainment ca punct culminant

 

Seara aduce componenta de entertainment pe care litoralul românesc nu a mai oferit-o niciodată la această scară. Pe NIBIRU Center Stage – o scenă de mari dimensiuni amplasată pe promenadă – au loc în fiecare seară concerte, momente de dans, acrobații, elemente de circ și show-uri pirotehnice, produse de regizorul Răzvan Ioan Dincă, cunoscut pentru spectacole ca Fantoma de la Operă, Mamma Mia sau Shrek. Pe această scenă urcă, pe parcursul verii, artiști ca INNA, Delia, Carla’s Dreams, Theo Rose, The Motans și Irina Rimes.

Marile momente ale serii au loc în NIBIRU Arena, principalul venue al proiectului, cu două platforme VIP, sute de metri pătrați de LED și sistem de sunet și lumini de ultimă generație. Vara 2026 aduce cinci festivaluri cu identitate proprie: GALAXIA (17-19 iulie, latin-reggaeton, cu Hugel, Ozuna și Nicky Jam), NEBULA X (24-26 iulie, muzică electronică), K-POP Days (1-2 august), The Artist Awards (5-6 august) și RETROGRADE (28-30 august, hits anii 2000, cu Timbaland, Fat Joe și Busta Rhymes). La acestea se adaugă concertele Gipsy Kings (9 și 21 august), programul special de Ziua Imnului Național (29 iulie) și Zilele Mării (14-16 august).

Prezența unor artiști internaționali și a unei infrastructuri de festival de mari dimensiuni poziționează NIBIRU drept un reper major în entertainmentul est-european.

Costul real al unei experiențe

Comparativ cu un city break, diferențele devin evidente: nu plătești bilete de avion, nici transfer de la aeroport la hotel. Accesul pe promenadă este gratuit cu o consumație minimă de 25 lei, iar biletele pentru festivaluri pornesc de la 99 lei/zi, cu TVA inclus. Au fost puse în vânzare și pachete speciale, inclusiv un pachet All Access pentru întregul sezon. Ai un program flexibil, fără liste de așteptare și fără taxe de „skip the line” , experiența nu mai este condiționată de un buget mare sau de timp disponibil pentru o vacanță completă.

O schimbare de paradigmă

NIBIRU nu încearcă să înlocuiască vacanțele în afară, ci să propună un alt tip de acces la experiențe similare de entertainment, la același nivel. Un model în care poți avea o zi completă, cu entertainment, socializare, food și relaxare, fără să ieși din țară și fără să transformi totul într-un proiect logistic.

Pentru publicul orientat către experiențe moderne și eficiență logistică, acest model oferă o nouă formulă: acces rapid la divertisment complex, într-un concept integrat, competitiv la nivel european. Mai multe informații pe nibiru.net

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore Citește mai mult

NIBIRU anunță 2 noi festivaluri, 80+ artiști și un eveniment online de 4 ore, cu premii în valoare de

615.000 euro, pe 16 aprilie.

 

Pe 16 aprilie, NIBIRU pregătește unul dintre cele mai importante anunțuri pentru sezonul de vară 2026, extinzând lineup-ul la peste 200 de artiști români și internaționali și consolidând poziționarea proiectului ca unul dintre cele mai mari hub-uri de entertainment de pe litoral.

Timp de aproximativ 4 ore, într-un live transmis pe YouTube, Selly va anunța două noi festivaluri, peste 80 de artiști și experiențele care completează calendarul NIBIRU pentru vara 2026. 

Live-ul are un format interactiv în care publicul intră în direct și participă în timp real. Utilizatorii ghicesc artiștii din lineup și câștigă premii pe loc, iar întregul proces de anunț se transformă într-un show construit pe implicare și emoția momentului.

 

Line up Nibiru

Două noi festivaluri, o vară extinsă de evenimente

Cele două noi concepte care vor fi dezvăluite joi, pe 16 aprilie, completează un calendar deja conturat, construit pe mai multe tipuri de public și experiențe:

GALAXIA (17–19 iulie)

GALAXIA, va deschide oficial seria marilor festivaluri si transformă NIBIRU în epicentrul verii, pe durata a trei zile în care energia tropicală, muzica și experiențele imersive se întâlnesc pe litoral. Cu un line-up ce îmbină headlineri internaționali –  HUGEL, Ozuna și Nicky Jam printre primii artiști confirmați –  și artiști locali, evenimentul construiește un ritm continuu, de la apus până la răsărit, redefinind ideea de party ca experiență completă.

NEBULA X (24–26 iulie) aduce în prim-plan scena electronică, cu focus pe EDM, techno și house, într-un format gândit pentru publicul de club și festival internațional.

K-POP Days (1–2 august) introduce un format pilot dedicat comunității K-pop – un public în creștere, testând potențialul unui segment cu vizibilitate globală.

 

The Artist Awards (5–6 august) combină concertele live cu un sistem de premiere al industriei de entertainment, conectând artiști, influenceri și public într-un singur format.

 

RETROGRADE (28–30 august) închide sezonul cu un concept centrat pe cultura anilor 2000, cu artiști internaționali precum Timbaland, Fat Joe și Busta Rhymes.

Calendarul este completat de evenimente speciale, inclusiv concertul Gipsy Kings de pe 9 august și seri tematice dedicate culturilor balcanice și mediteraneene: Greek Night & Gipsy Fire Party (21 august). De la energie și experiențe culinare neconvenționale, până la show-uri spectaculoase de noapte, fiecare festival aduce o identitate proprie și contribuie la diversitatea unui proiect construit pentru publicuri diferite, dar unite de aceeași dorință: experiențe memorabile.

Premii de 615.000 euro și participare în timp real

 

În parteneriat cu eMAG, live-ul din 16 aprilie include activări într-un format interactiv. Participanții vor intra în concursuri cu premii, de la gadgeturi premium și produse tech până la beneficii oferite de parteneri.

 

În total, vor fi oferite 111.395 de premii utilizatorilor înregistrați pe www.nibiru.net, în valoare totală de aproximativ 615.000 euro, dintre care 111.000 de coduri de discount pentru festivalurile NIBIRU, 362 de bilete gratuite, precum și premii speciale precum 3 iPhone 17, 3 căști AirPods 4, un laptop MacBook Neo, 3 boxe portabile JBL Flip 7, 3 aparate foto Fujifilm Instax Mini și 20 de vouchere eMAG.

Formatul transformă publicul din audiență în participant activ, iar valoarea premiilor, alături de implicarea în timp real, îl poziționează printre cele mai ample activări digitale din România.

Accesibilitate: experiențe de la 49 de lei

 

Modelul NIBIRU se diferențiază prin diversitatea experiențelor, iar accesibilitatea rămâne un pilon central al proiectului. Biletele pentru anumite evenimente pornesc de la 49 de lei, iar o parte importantă din experiență va putea fi accesată în mod gratuit în zona de promenadă, acolo unde publicul poate participa la concerte și show-uri live, inclusiv pe scena principală.

Zonele dedicate, precum Berăria NIBIRU, extind experiența prin concerte și activări într-un cadru relaxat, orientat către un public larg.

 

Un nou model de entertainment pe litoral

Prin combinația dintre festivaluri tematice, artiști internaționali, accesibilitate și conținut continuu, NIBIRU își consolidează poziția ca unul dintre cele mai ambițioase proiecte de entertainment din România. Implicarea directă a publicului definește acest model și îl aliniază modului în care funcționează astăzi industria, în care experiența se construiește împreună cu participanții.

Live-ul din 16 aprilie devine un show în sine, construit pe interactivitate și participare directă. Publicul intră în joc, influențează desfășurarea, trăiește emoția descoperirii și primește premii pe loc, într-un format care transformă comunicarea într-o experiență.

Nibiru

Despre NIBIRU

NIBIRU este un proiect de entertainment dezvoltat pe litoralul românesc, în zona Costinești, conceput ca un ecosistem integrat care reunește festivaluri, concerte și experiențe tematice într-un calendar extins de vară. Sezonul 2026 include 46 de zile de evenimente și peste 200 de artiști români și internaționali, distribuiți pe multiple scene și formate.

Prin combinația dintre lineup global, diversitate de concepte și mecanisme digitale de implicare, proiectul atrage public din afara țării și se poziționează într-un circuit mai larg al destinațiilor de entertainment de vară. Accesul pornește de la 49 de lei, iar o parte din experiență rămâne deschisă publicului larg, ceea ce susține creșterea fluxurilor turistice și extinderea notorietății. Prin această structură, NIBIRU contribuie la consolidarea unei imagini relevante pentru divertismentul de litoral și la integrarea României în dinamica internațională a industriei de evenimente.

Cum ajunge România în fața a peste 100 de milioane de oameni printr-un proiect de divertisment dezvoltat local

 

O inițiativă construită pe litoralul românesc și amplificată de sute de creatori internaționali transformă un proiect de entertainment într-un motor real de vizibilitate globală.

 

În centrul acestui demers se află NIBIRU, noul concept de entertainment de pe litoralul românesc, în cadrul căruia Beach, Please! funcționează ca principal motor de conținut și vizibilitate internațională.

 

Beach, Please!, cel mai mare festival de muzică din Europa (550.000+ spectatori în 2025), a lansat pentru ediția din 8–12 iulie 2026 o campanie digitală integrată, de amploare fără precedent. Peste 500 de influenceri și creatori de conținut din Bulgaria, Ungaria, Franța, Marea Britanie, Spania, Italia, Germania și alte țări europene s-au alăturat proiectului ca ambasadori oficiali. Programul este activ și în continuă extindere, iar audiența cumulată a depășit 100 de milioane de utilizatori.

 

Pentru prima dată, un proiect dezvoltat local generează organic un astfel de nivel de distribuție globală, fără intermediere instituțională.

 

An de an, festivalul creează impact prin nota personală a show-urilor fiecărui artist, puse în scenă într-un cadru marin deosebit, care ridică experiența la nivel de referință, validată chiar de artiști.

A$AP Rocky a descris Beach, Please! „cel mai frumos festival la care a participat vreodată”. Travis Scott a transformat așteptarea într-un moment colectiv, iar apariția pe scenă a devenit o energie trăită simultan de sute de mii de oameni, într-un episod care a conectat România direct la scena globală de muzică urbană.

(A$AP Rocky)

Anitta a adus pe scenă secvențe virale din propriile videoclipuri, iar pentru Yeat a fost creat un setup unic: o scenă specială, înconjurată de flăcări, o producție care nu a mai fost replicată nicăieri în lume.

Când artiștii vin cu concepte adaptate special unui festival, totul capătă o valoare memorabilă. Iar când aceste momente se întâmplă pe litoralul românesc, festivalul începe să fie recunoscut și transmis mai departe la nivel internațional. Nu mai vorbim doar despre episoade virale, ci despre confirmări directe că putem găzdui și produce show-uri la nivelul marilor scene internaționale.

“De ce nu ne-a zis nimeni că România e atât de cool?”, “Dacă asta e România, vreau să mă întorc!” – au fost reacții împărtășite anul trecut, de câțiva dintre cei peste 15.000 de turiști străini. Acest tip de reacție este esențial: schimbă percepția despre România nu prin mesaje oficiale, ci prin experiențe reale trăite și distribuite organic.

Astfel, țara ajunge în feed-urile a milioane de utilizatori din Europa nu printr-o campanie de turism clasică, ci printr-un fenomen digital construit în jurul festivalului Beach, Please! În locul reclamelor convenționale, publicul vede conținut creat în stil personal: reacții la lineup, planuri de vară și conversații autentice cu propriile comunități. Nu mai este promovat doar un eveniment, ci o destinație.

 

Astazi, acest mecanism a ajuns la o scară fără precedent: o rețea de creatori din peste 10 țări, de la Marea Britanie și Franța până la Germania, Italia sau Spania, generează și distribuie conținut despre experiența Beach, Please!

 

Rezultatele au depășit semnificativ așteptările inițiale, mulți dintre aceștia descoperind pentru prima dată țara noastră ca opțiune pentru vacanță.

Embed links:

https://vm.tiktok.com/ZNRuJXur6/

https://vm.tiktok.com/ZNRmSmbhp/

Mai mult decât o campanie de promovare în sensul clasic, acest mecanism funcționează ca o rețea de recomandări reale, care se propagă organic în comunități unite de muzică, călătorie, distracție și experiențe împărtășite. Este un model alternativ de promovare de țară, construit de jos în sus, prin cultură și comunități, nu prin instituții.

 

„Pentru foarte mulți dintre cei care ajung la NIBIRU sau descoperă Beach, Please!, aceasta este prima interacțiune reală cu România. Este important că această interacțiune nu vine din clișee, ci dintr-o experiență modernă, pe care o construim aici”, declară Andrei Șelaru, fondator NIBIRU și Beach, Please!.

Embed links:

https://vm.tiktok.com/ZNRPPr8xF/

https://vm.tiktok.com/ZNRPPyREw/

https://vm.tiktok.com/ZNRQPNMSB/

De la festival la infrastructură culturală: cum devine NIBIRU un motor de imagine pentru România

În locul mesajelor controlate și al campaniilor standardizate, modelul campaniei mizează pe autenticitate: fiecare creator vorbește despre experiență în propriul stil, către propria comunitate. Rezultatul este o expunere internațională de o amploare rar întâlnită pentru un proiect construit local.

Impactul real depășește însă cifrele. Pentru publicul tânăr din Europa, România începe să fie asociată cu muzică, energie, experiențe și lifestyle, nu doar cu destinații tradiționale sau stereotipuri vechi.

Campania funcționează pe un mecanism simplu, dar greu de replicat: oameni reali, cu comunități reale, care generează conținut nativ – de la coregrafii și reacții la artiști, până la povești despre experiența de festival și descoperirea României.

Mesajul nu este perceput ca reclamă, ci ca un conținut nativ, care se integrează firesc în experiența utilizatorului.

În acest context, NIBIRU nu este doar locul unde se desfășoară un festival, ci infrastructura care face posibil acest fenomen. Gândit ca un „oraș al verii”, NIBIRU reunește într-un singur spațiu festivaluri, concerte, restaurante, sport și experiențe culturale, funcționând ca o platformă reală de producție de conținut și vizibilitate internațională.

Costinești – scena unui nou ecosistem de divertisment

 

Costinești devine astfel mai mult decât o stațiune – devine scena unui nou model de entertainment construit local, cu impact direct în turism, economia locală și percepția externă asupra țării.

Festivalul are loc în cadrul NIBIRU, o nouă destinație de entertainment construită de la zero pe litoralul românesc, între Costinești și Tuzla, care se deschide oficial pe 16 iulie 2026. Proiectul este gândit ca un „oraș al verii”, activ sezonier, care reunește într-un singur loc festivaluri, concerte, restaurante, sport, artă și experiențe pentru toate vârstele. Pentru sezonul 2026, organizatorii au anunțat deja festivaluri internaționale: Retrograde (28-30 august), Galaxia (17-19 iulie), Nebula X (24-26 iulie) și K-Pop Days (1-2 august).

Cu o investiție de peste 50 de milioane de euro în primă fază și o capacitate de până la 150.000 de persoane pentru evenimente majore, NIBIRU propune un model nou pentru litoralul românesc: o destinație de vacanță și o platformă de conținut, cultură și experiențe care generează interes internațional. Este una dintre cele mai mari investiții private în entertainment realizate pe litoralul românesc în ultimele decenii.

Astfel, conversația nu mai rămâne la nivelul „ce artiști vin?”, ci se extinde natural către întrebări despre loc: „unde este?”, „cum ajungi?”, „ce mai poți face acolo?”. Iar de aici, interesul se mută către alte destinații locale: București, Transilvania, Delta Dunării și multe alte locuri pitorești. Anul acesta este estimat ca la Costinești să ajungă un număr de 50.000 de turiști străini.

Lineup-ul care susține vizibilitatea globală

 

Line-up-ul devine astfel nu doar un argument de entertainment, ci și un accelerator de expunere internațională: entuziasmul internauților a crescut la aflarea headlinerilor. Printre artiștii confirmați deja se numără Playboi Carti, Future, Tyla, Don Toliver, Quavo și Yeat. Pe lângă faptul că aceste nume atrag tineri din toată lumea către festival, interesul pentru fenomenul din România crește de la o ediție la alta, pe măsură ce caracterul unic al experienței este trăit, povestit și confirmat direct de public.

Ediția din 2025 a fost marcată de o serie de apariții legendare care au făcut înconjurul lumii prin mass-media, dar și prin social media. Au devenit virale mai multe momente: A$AP Rocky, unul dintre cei mai așteptați artiști ai line-up-ului, a inclus un elicopter în show-ul său – o apariție spectaculoasă pe care a mai repetat-o doar o dată, cu o zi înainte, în Polonia. Artistul a transmis pe scenă că este cel mai tare concert la care a participat în ultimii ani, un moment de referință atât pentru el, cât și pentru fanii săi. Și Yeat a uimit publicul cu o producție specială, în care scena a fost literalmente în flăcări, iar Lil Baby a adus cele mai multe efecte speciale de până acum în istoria festivalului. 21 Savage a reunit unul dintre cele mai mari și mai energice publicuri, confirmând încă o dată legătura profundă dintre artist și comunitatea Beach, Please!, iar feedback-ul venit din partea fanilor a fost copleșitor. Ken Carson a fost sursa unui vibe absolut exploziv – cu moshpit-uri imense și intense și o conexiune totală cu publicul, a făcut ca tot litoralul să vibreze în timpul concertului său. Young Thug a transmis un mesaj de apreciere fluturând steagul României pe scenă, spre entuziasmul tuturor celor prezenți.

Travis Scott)

Travis Scott a fost cel mai așteptat artist din 2024. Show-ul lui a fost intens apreciat și a fost ascultat la a treia ediție a festivalului de peste 100.000 de persoane care l-au aplaudat intens. Alte nume de pe afiș au fost Anitta, Wiz Khalifa, Trippie Redd, Don Toliver, Yeat, 6ix9ine, Ice Spice, Swae Lee, French Montana, Rich Amiri, Lil Tjay, Gucci Mane, NLE Choppa, Lil Pump, Rich the Kid, Rick Ross, Dhurata Dora.

Fiecare dintre cele patru ediții de până acum a adus pe scenă zeci, uneori sute de artiști din țară și din străinătate, contribuind la creșterea constantă a amplorii și notorietății festivalului. În acest context, așteptările publicului sunt mai ridicate ca niciodată pentru ediția aniversară – cea de-a cincea – programată în acest an.

 

 

 

Un studiu de caz pentru promovarea României

 

 

(Selly)

Modelul dezvoltat în jurul NIBIRU și Beach, Please! devine un studiu de caz relevant nu doar pentru industria de entertainment, ci și pentru felul în care o țară poate fi promovată internațional fără intervenție publică directă.

 

În 2025, România a atras peste 2,5 milioane de turiști străini, în creștere față de anul anterior, iar industria turismului este estimată să continue această evoluție și în anii următori. În acest context, campania devine un exemplu concret de promovare internațională realizată fără buget public sau campanii instituționale, dar cu efecte vizibile în percepție și reach.

 

„Dincolo de entertainment, vorbim despre impact real: turiști care vin în România, economie locală care crește și o vizibilitate internațională pe care, în mod normal, ar costa zeci de milioane de euro.

 

Asta arată că putem construi lucruri relevante aici, care nu doar că funcționează local, dar sunt recunoscute global”, spune Selly.

 

Ceea ce se întâmplă la NIBIRU depășește logica unui festival. Este începutul unui model prin care România poate construi relevanță globală prin cultură, comunități și inițiativă privată.

 

Într-un moment în care competiția pentru atenția internațională este mai mare ca niciodată, astfel de proiecte nu mai sunt doar opțiuni, ci devin esențiale. Dincolo de entertainment, ceea ce se construiește la NIBIRU este un nou mod prin care România începe să fie înțeleasă, descoperită și văzută în lume.

Bilete Beach, Please! cu până la 50% reducere, exclusiv pe eMAG, disponibile timp de 3 zile

 

Beach, Please! lansează, în parteneriat cu eMAG, o campanie limitată de vânzare a biletelor de o zi, cu reduceri de până la 50%, disponibilă exclusiv pe emag.ro în perioada 31 martie – 2 aprilie, în limita stocului disponibil.

 

Campania „Revoluția prețurilor” marchează cea de-a cincea ediție a festivalului și vine cu un concept menit să consolideze poziția Beach, Please! drept cel mai puternic eveniment de pe litoralul românesc. Biletele de tip GA – 1 Day, cu preț standard de 439,90 lei, vor beneficia inițial de o reducere de 40%. După epuizarea acestora, discountul scade la 30%, respectiv 20%, în funcție de disponibilitate.

 

În plus, organizatorii oferă un număr limitat de upgrade-uri de la bilete de o zi la abonamente General Access (GA), care asigură accesul pe întreaga durată a evenimentului. Astfel, vor fi puse în vânzare 300 de upgrade-uri cu o reducere de 50%, urmate de încă 100 de upgrade-uri cu 40% reducere – o oportunitate exclusivă pentru fanii care vor o experiență extinsă la un preț avantajos. Pentru utilizatorii aflați la prima comandă în aplicația eMAG, se aplică un discount suplimentar de 50 RON la achiziția biletelor. Oferta este valabilă exclusiv în aplicație.

Inițiativa vine la scurt timp după anunțarea unor artiști de top pentru ediția din acest an, printre care Playboi Carti, Future, Don Toliver, Tyla, Yeat, Quavo, Ski Mask The Slump God și Homixide Gang.

După ediția din 2025, care a adunat sute de mii de participanți și a consolidat poziția festivalului ca unul dintre cele mai mari evenimente urbane din lume, Beach, Please! revine cu o experiență extinsă.

 

Interesul global pentru ediția din 2026 este deja confirmat de numărul impresionant de bilete vândute în afara României. Acest lucru contribuie la poziționarea țării noastre pe harta marilor destinații de entertainment și are un impact direct asupra turismului. Creșterea fluxului de vizitatori internaționali va genera beneficii economice uriașe pentru întreaga regiune a litoralului românesc.

 

Biletele sunt disponibile exclusiv pe emag.ro în perioada 31 martie – 2 aprilie, în limita stocului disponibil.

 

Despre Beach, Please!

Beach, Please! este un festival urban de amploare internațională organizat anual la Costinești, care reunește artiști de top și sute de mii de participanți din întreaga lume. A devenit un reper important în industria globală de entertainment. În 2025, evenimentul a găzduit peste 550.000 de participanți, peste 200 de artiști naționali și internaționali, zeci de brand activations și o audiență online de milioane de vizualizări.

 

 

 

 

 

NIBIRU se deschide pe 16 iulie la Costinești și anunță startul experiențelor verii 2026: spectacole zilnice cu acces gratuit, festivaluri și primii artiști internaționali – Timbaland, Busta Rhymes, Fat Joe, Hugel, Ozuna și Nicky Jam.

NIBIRU, noul proiect de divertisment de pe litoralul românesc, se deschide oficial pe 16 iulie 2026, la Costinești, și anunță lansarea primelor experiențe, festivaluri și punerea în vânzare a biletelor pentru sezonul inaugural. Dezvoltat ca un oraș al divertismentului, NIBIRU va funcționa, din această vară, cu evenimente, concerte, spectacole și activări programate de luni până duminică. Line-up-ul internațional confirmat pentru această vară îi include pe Timbaland, Busta Rhymes, Fat Joe, Hugel, Ozuna și Nicky Jam.

Stațiunea este construită ca un spațiu deschis, cu acces gratuit pe promenadă, care funcționează ca spațiu central al experienței și aduce, zilnic, spectacole, concerte și activități pentru toate generațiile, atât pentru turiști, cât și pentru publicul local.

Promenadă cu acces gratuit, un nou punct de atracție pentru zonă

NIBIRU va include o promenadă de mari dimensiuni, care traversează întregul proiect și funcționează ca spațiu central al experienței. Spre deosebire de promenadele clasice de pe litoral, aceasta nu este doar un loc de plimbare și relaxare, ci o zonă activă, cu funcțiuni multiple și entertainment integrat.

Promenada va include peste 2.000 de copaci și plante, un food court complet ocupat, peste 30 de restaurante, cafenele și baruri, magazine, zone dedicate pentru evenimente, sport și relaxare. Tot aici vor fi integrate experiențe destinate familiilor și copiilor, inclusiv un loc de joacă de 5.000 mp dezvoltat împreună cu partenerii de la Hype Play și Parcul de Distracții NIBIRU, gândit ca o experiență de seară.

Zona va include și Muzeul Planetelor, un traseu tematic dedicat Sistemului Solar, precum și expoziția de reptile TaranTerra, alături de un spațiu de artă contemporană realizat în parteneriat cu Galeria Suprainfinit.

Pe parcursul verii, promenada va funcționa ca un punct de atracție activ pentru Costinești, cu evenimente și activări zilnice.

Show-uri zilnice și experiențe pentru toate generațiile

Pe promenadă va fi amplasată și NIBIRU Center Stage, o scenă de mari dimensiuni pe care vor avea loc, în fiecare seară, concerte, momente de dans, acrobații, elemente de circ, show-uri pirotehnice și producții speciale realizate exclusiv pentru acest proiect.

Spectacolele sunt dezvoltate împreună cu regizorul Răzvan Ioan Dincă și echipa sa, ceea ce marchează o abordare diferită față de modelul clasic de concert de pe litoral: fiecare apariție artistică este gândită ca un show complet, creat special pentru universul NIBIRU.

Conceptul se adresează unui public divers, de la tineri și comunități de festival, până la familii și turiști, contribuind la diversificarea opțiunilor de petrecere a timpului liber în zonă.

Accesibilitate și un model deschis pentru publicul larg

Una dintre deciziile centrale ale proiectului este legată de accesibilitate. Organizatorii anunță că accesul pe promenadă va fi gratuit, cu condiția unei consumații minime de 25 de lei.

Modelul este gândit pentru a păstra experiența accesibilă și, în același timp, sustenabilă din punct de vedere operațional, permițând accesul unui public cât mai larg, inclusiv turiștilor care aleg litoralul românesc pentru vacanță.

Intrarea gratuită va fi disponibilă în limita capacității, iar în perioadele cu cerere ridicată accesul va putea fi reglementat printr-un sistem de rezervare și ticketing.

Aproximativ 80% dintre furnizori sunt companii românești, iar printre partenerii oficiali ai proiectului regăsim Banca Transilvania, Lidl, Ursus, eMag, GLO – Hilo, Pernod Ricard Romania, Redbull, Jagermaister și Essence.

Evenimente, festivaluri și un impact în Costinești

În sezonul inaugural, NIBIRU lansează mai multe branduri proprii de evenimente și festivaluri, construite pe genuri muzicale și comunități.

GALAXIA, programat între 17 și 19 iulie, va deschide oficial seria marilor festivaluri și aduce în prim-plan zona latin-reggaeton, cu Hugel, Ozuna și Nicky Jam printre primii artiști confirmați.

NEBULA X, între 24 și 26 iulie, este festivalul dedicat muzicii electronice și va aduce la Costinești artiști și DJ din zona EDM, techno și house.

K-POP Days, programat pe 1 și 2 august, este un eveniment pilot dedicat comunității K-pop din România, construit ca test de piață și platformă de dezvoltare pentru un gen muzical cu public tot mai vizibil local.

The Artist Awards, pe 5 și 6 august, va reuni artiști și influenceri într-un format care combină concertele cu decernarea premiilor industriei de entertainment din România.

RETROGRADE, între 28 și 30 august, va închide vara cu un festival dedicat hiturilor anilor 2000. Primii artiști internaționali confirmați pentru acest festival sunt Timbaland, Fat Joe și Busta Rhymes.

În plus, organizatorii au anunțat și o serie de evenimente speciale în afara acestor festivaluri, inclusiv concerte Gipsy Kings pe 9 și 21 august, program special de Ziua Imnului Național pe 29 iulie, precum și Zilele Mării, programate între 14 și 16 august, în weekendul de Sfânta Maria.

Biletele pentru festivaluri sunt disponibile pe nibiru.net.

Prin acest proiect, fondatorii propun un nou model pentru litoralul românesc, în care experiența, programul de seară, siguranța și accesibilitatea devin principalele motive pentru care oamenii aleg să vină la mare.


Martalogii sunt o formație de punk, înființată la Vaslui și stabilită în prezent la București. Ei
au lansat până în prezent 2 ep-uri ce abordează diferite teme social-economice, prin piese
precum “Fură din Mega Image”, “Cine te-a întrebat?” și “Băutură și Scandal”. Așa cum
sugerează și numele, muzica lor nu se vrea să fie sofisticată și lovește direct la sursă, până
când sursa nu mai poate și cheamă poliția.


În ciuda sifonarilor și împotriva recomandărilor specialiștilor, Martalogii lansează acum primul
album “Full-Length”: “Șlagăre de Recesiune“. Are piese de jale, piese de mers la mare,
piese de făcut revoluție și orice între ele. Cu colaborări neașteptate pe acest material și fără
niciun compromis, așa cum v-ați obișnuit, vă așteptăm în turneu să facem tot scandalul de
pe lume.
– YouTube: https://www.youtube.com/@martalogii9306
– Instagram: https://www.instagram.com/martalogii/

Brainwasher este o formație de punk post hardcore cu influențe dance înființată în București
în 2024. Sunetul lor preia influențe de la trupe vestice precum Death From Above 1979,
Snooper, Gang Of Four, Viagra Boys, Idles, fiind în pas cu tendințele europene. În scurta lor
activitate, aceștia au lansat un ep de 6 piese, produs de Matei Tibacu-Blendea (ex. COMA)
și au cântat cu numeroase formații de renume din România și din afară: Survolaj, COMA,
Shame (UK) și la festivaluri.
– Bandcamp: https://brainwasherpunx.bandcamp.com/album/brainwasher
– Instagram: https://www.instagram.com/brainwasher.punx/

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Turneul de lansare va include:
– 12/03 București, Expirat*
– 20/03 Brașov, The Square
– 21/03 Cluj, Flying Circus*
– 26/03 Sibiu, Rock 'n Bike Club
– 27/03 Tg. Mureș, Corner Pub*
– 28/03 Oradea, Lokal*
– 02/04 Constanța, Phoenix Club*
– 24/04  Brăila, Pânze
– 25/04 Chișinău, Labrewtory
– 26/04 Iași, Rock ‘n Rolla*

Bilete disponibile prin IaBilet la datele marcate cu *. Pentru restul concertelor, biletele se pot
achiziționa doar cu numerar de la intrare în seara evenimentului și au prețul de doar 30 ron.
Vino tu la noi, altfel vine paguba la tine!
Un turneu susținut de Orange Gorilla Records: https://ogr-punx.com/

 

Gabriella Nastas, „reținută de poliție”…

Află mai jos cum până la urmă o experiență negativă a ajuns o evoluție!!!

 

Momentul incredibil care până la urmă a devenit noul hit al Gabrielei Nastas: „Să vină poliția!

„Ești criminală, m-ai omorât !” – a fost replica unui fan care a declanșat piesa momentului!

Momentul care a transformat unul dintre concertele Gabriellei într-o scenă demnă de film.

În fața publicului, un cuplu a fost la un pas de… intervenția poliției. Sau cel puțin asta a cerut, în glumă (sau poate nu chiar), o doamnă extrem de geloasă.

Totul s-a întâmplat în timp ce artista cânta pe scenă.

În primul rând, un bărbat filma fascinat, complet absorbit de prezența ei. Credem și noi, Gabriella este mereu o prezență memorabilă.

Lângă el, partenera lui devenea din ce în ce mai deranjată. Îl trăgea de mânecă, îi dădea coate, încerca, evident iritată, să-l oprească.

 

La finalul piesei, Gabriella a întrebat ce se întâmplă, pentru că scena era prea vizibilă ca să fie ignorată.

 

Replica a venit instant:

 

„Să vină poliția! Sa o scoateți de pe scenă!”

 

Publicul a amuțit o secundă. Apoi, bărbatul a răspuns: „Nu mă lasă să te filmez.”

 

Gabriella, amuzată, a continuat jocul: „Da, doamnă, să vină poliția , de aici să mă ia!”

 

Iar momentul a explodat când fanul a spus:

„Ești criminală, m-ai omorât !”

 

Au râs spectatorii, au râs jandarmii, a râs toată sala. A fost momentul care a aprins scânteia.

 

De la gelozie la hit cu vibe balcanic.

 

În aceeași seară, pe scenă, Gabriella a știut că are un refren. Așa s-a născut „Să vină poliția” — piesa cu influențe bulgărești, energie balcanică și mesaj puternic despre forța feminină.

 

Single-ul vorbește despre impactul unei femei de succes. Despre cum simpla ei apariție poate crea tensiune, admirație, dramă. Despre cât de greu este, uneori, pentru societate să accepte o femeie frumoasă, talentată și sigură pe ea.

 

Pentru Gabriella, puterea nu stă în artificii superficiale, ci în inteligență, talent și autenticitate.

 

Atât versurile, cât și linia melodică îi aparțin artistei, iar producția muzicală este semnată de Andreias.

Videoclip realizat cu inteligență artificială.

Ca surpriza să fie completă, videoclipul piesei este realizat integral cu ajutorul inteligenței artificiale. Un concept vizual în Regia lui Kamara, cel care a transformat povestea reală într-un univers vizual spectaculos, construit în jurul ideii de feminitate puternică și magnetism imposibil de ignorat.

 

Gabriella Nastas, din nou în centrul atenției

 

Lansată în România în 2021, Gabriella a bifat rapid piese care au atras atenția publicului și au consolidat-o pe scena muzicală. Cu „Să vină poliția”, artista dovedește că inspirația poate veni din cele mai neașteptate momente — chiar dintr-o scenă de gelozie în primul rând.

 

Să vină poliția” (click pe link pentru a asculta melodia) nu este doar o piesă. Este reacția unei femei care transformă drama în distracție și gelozia în hit.

 Dragostea în Diverse Colțuri ale Lumii

Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită în moduri foarte diferite în funcție de țară, fiecare aducând o tradiție unică și o atmosferă romantică deosebită. Iată câteva dintre cele mai fascinante tradiții de dragoste din lume:

1. Țara Galilor: Ziua Sfântului Dwynwen (25 ianuarie)  

În Țara Galilor, Ziua Îndrăgostiților nu cade pe 14 februarie, ci pe 25 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Sfântului Dwynwen, protectorul îndrăgostiților. Tradiția spune că îndrăgostiții își fac schimb de linguri de lemn, lucrate manual, ca simbol al dragostei și angajamentului. Aceasta este o tradiție care datează din secolul al XVI-lea, iar în prezent, tinerii cupluri din Țara Galilor își oferă aceste cadouri deosebite pentru a-și exprima iubirea.

Locuri pentru o cină romantică: Cafe Citta, Slebech Park
Locuri de vizitat: North Wales, Cardiff, Anglesey

2. Ghana: Ziua Națională a Ciocolatei (14 februarie)

În Ghana, 14 februarie este sărbătorită ca Ziua Națională a Ciocolatei. Această sărbătoare a fost introdusă în 2007 de guvernul ghanez pentru a atrage turiști și pentru a celebra una dintre cele mai mari industrii ale țării: cacao. Ghanezii își sărbătoresc iubirea cu un pahar de ciocolată și participă la evenimente muzicale, parade și cine cu tematică specială.

Locuri pentru o cină romantică: Bread & Wine, Kaya Energy Bar & Design
Locuri de vizitat: Cape Coast, Accra, Kakum National Park

3. Franța: Originea Primei Felicitări de Valentine’s Day

Se spune că prima felicitare de Ziua Îndrăgostiților a fost trimisă în Franța, în 1415, de către Charles, Ducele de Orleans, care i-a scris soției sale din închisoare. Astăzi, în satul francez Valentine, între 12 și 14 februarie, străzile și casele sunt decorate cu felicitări de dragoste, trandafiri și propuneri de căsătorie. Este una dintre cele mai romantice tradiții de Ziua Îndrăgostiților din lume.

Locuri pentru o cină romantică: NoLita, Benoit
Locuri de vizitat: Paris, Turnul Eiffel, Bordeaux, Marseille

4. Bulgaria: Ziua Vinificatorilor (14 februarie)

În Bulgaria, pe 14 februarie se sărbătorește Ziua Vinificatorilor (San Trifon Zartan). Cuplurile, tinere și bătrâne, își celebrează iubirea cu un pahar de vin local delicios. Este o tradiție care combină dragostea pentru vin și legătura dintre parteneri, făcând din această zi un moment perfect pentru a petrece timp împreună și a savura tradițiile culinare ale țării.

Locuri pentru o cină romantică: Restaurant Bolero, Mario Cafe
Locuri de vizitat: Sofia, Varna, Nessebar

5. Spania: Ziua Îndrăgostiților la Valencia (9 octombrie)

La Valencia, Ziua Îndrăgostiților este celebrată pe 9 octombrie cu Sărbătoarea Sfântului Dionysius. În această zi, bărbații își oferă partenerei lor figurine din marțipan, cunoscute sub numele de „macadora”, realizate manual. Străzile sunt pline de parade colorate, iar localnicii își exprimă iubirea prin cadouri și tradiții specifice. Este o sărbătoare dedicată nu doar iubirii dintre cupluri, dar și legăturii între toți cei dragi.

Locuri pentru o cină romantică: Jardin Secreto, Bar Galleta


Locuri de vizitat: Barcelona, Granada, Madrid

6. Brazilia: Ziua Îndrăgostiților (Dia dos Namorados)

În Brazilia, Dia dos Namorados, sau Ziua Îndrăgostiților, se sărbătorește pe 12 iunie și este o sărbătoare plină de energie și festivități. În această zi, sunt schimbate ciocolate, flori și felicitări, iar cuplurile se bucură de muzică, dansuri și festivaluri. De asemenea, nu doar cuplurile sunt celebrate, ci și legăturile familiale, prin cine comune și momente de apropiere.

Locuri pentru o cină romantică: Térèze, Skye
Locuri de vizitat: Rio de Janeiro, Salvador, São Paulo


Fiecare dintre aceste tradiții aduce o frumoasă perspectivă asupra modului în care iubirea este celebrată la nivel global. Indiferent de locul în care vă aflați, Ziua Îndrăgostiților este o ocazie minunată de a împărtăși momente speciale cu cei dragi. Așadar, indiferent de destinație, sărbătoriți dragostea cu toată inima!

Reporter Sebastian Vasile

 

Barcelona se savurează la pas, indiferent de anotimp. Această imensă galerie de artă locuită de barcelonezi și admirată de vizitatori își spune povestea suprarealistă a arhitecților, a pictorilor și a sculptorilor care au cucerit Lumea prin creație.

 

Cea mai mare parte a Barcelonei poartă amprenta genialului Antoni Gaudí, precursorul suprarealismului, cel care a transformat natura în arcade parcă vii, precum cele din Parcul Güell, animalele marine în balcoane ce par că-ți vorbesc, precum cele ale Casei Batlló, arborii în copaci stilizați care comunică perfect cu cei reali, de pe clădirea învecinată, precum cei de pe acoperișul Palatului Güell, sau a adus lumina divină în toată măreția ei, prin vitraliile grandioasei catedrale Sagrada Familia. Forma și culoarea transformă realitatea în fantezie, cu fiecare pas prin orașul suprarealismului ce pulsează în ritmul Cataloniei, de pe Rambla spre Cartierul Gotic sau spre bulevardul Passeig de Gràcia sau în orice altă direcție te-ai îndrepta.

 

Cert este că în Barcelona, vizitând principalele atracții arhitecturale ale orașului catalan, redevii copil, într-un spațiu al artelor, cu mozaicuri colorate și forme desprinse din visul artistului care și-a pus amprenta pe cele mai spectaculoase monumente, toate în Patrimoniul UNESCO. Animalele fabuloase au devenit simbolice pentru Barcelona, cea mai cunoscută fiind reptila uriașă care veghează intrarea principală în Parul Güell – dragonul de mozaic dincolo de care se deschide pentru vizitatori o lume în care naatura se împletește cu zămislirea imaginației.

 

Amenajarea parcului a început ca un proiect eșuat de complex rezidențial de lux, comandat lui Antoni Gaudí, în anul 1900, de Eusebi Güell – un industriaș bogat, supranumit și „magnatul textilelor”, care a cumpărat dealul Montanya Pelada (Muntele Gol), având ideea de a crea o oază rezidențială exclusivistă pentru aristocrația Barcelonei, cu aer curat și o priveliștile de vis. Parcul Güell a fost proiectat de arhitectul Antonio Gaudí și construit între anii 1900 și 1914, după ce proiectul rezidențial al lui Eusebi Güell a eșuat, dar a lăsat pentru posteritate un monument unic. Au fost construite doar două case, una dintre ele fiind chiar cea în care a locuit Antoni Gaudí – devenind Muzeul Casa Gaudí în 1963. Apoi, terenul a devenit parc public în anul 1926, fiind ulterior declarat monument UNESCO, în 1984, drept parte a ansamblului „Operele lui Antoni Gaudí”, recunoscându-i-se valoarea artistică și arhitecturală unică.

 

În scurt timp de la debutul proiectului, a devenit „a șaptea minune a lui Gaudi” – celelalte șase fiind Sagrada Familia, Palau Güell, Casa Milà (La Pedrera), Casa Batlló, Casa Vicens și Biserica Colònia Güell. Parteneriatul investitorului cu arhitectul Antoni Gaudi a început în anul 1878, iar proiectarea zonei rezidențiale i-a oferit artistului prilejul de a-și da frâu liber imaginației, combinând natura, arta și urbanismul în stil suprarealist. Proiectul inițial prevedea 60 de parcele pentru case de lux, cu elemente arhitecturale unice, pasaje, arcade și grădini.

 

Comandat lui Gaudí de același industriaș bogat, iubitor al artelor și al inovației, Palau Güell a „răsărit” în centrul orașului, ca un vis despre amestecul necontenit al formei pe care dimensiunea onirică o transformă din starea ei clasică, a palatelor gotice sau baroce, într-o interpretare modernă ce stă la baza întregii creații artistice contemporane. De fapt, clădirea a fost proiectată pentru familia industriașului, fiecare încăpere fiind gândită de la început pentru utilitatea celor care au trăit în această casă concepută ca un palat al umbrelor și luminilor, unde eleganța se împletește cu simbolurile ascunse ale artistului care a exprimat în mod ideal limbajul pietrei, al metalului și al lemnului.

 

O altă capodoperă pe care arhitectul principal al barcelonei a conceput-o transformând clasicul în suprarealism este Casa Batlló de pe bulevardul Passeig de Gràcia, care-și atrage vizitatorii privindu-i ca prin niște ochi de pești tropicali și balcoane ca niște petale metalice sau măști venețiene – de fapt, fiecare privitor care o admiră poate avea varianta proprie de interpretare a formelor exprimate de artist. Aici este spusă, de la intrare, istoria creatorului, în prima încăpere vizitată de turiști, unde este descrisă, pentru toate simțurile, povestea sursei de inspirație a artistului. Această clădire a fost remodelată radical de Antoni Gaudi, între 1904 și 1906. Familia care a cumpărat casa dorea să o demoleze, pentru a construi ceva special, dar arhitectul a propus o reinventare a întregului imobil, care astfel a devenit o poveste vie, plină de simboluri și reinterpretări posibile ale realității imediate. Este și un perpetuu joc de culori, pe sticlă și ceramică, preluând spiritul mediteranean, într-o realitate întoarsă. Totul este oniric și casa în sine devine pentru fiecare vizitator un izvor nesecat de inspirație artistică, în care primează senzația de organic și fluid, de la originile suprarealismului.

 

Cel mai ambițios proiect al lui Gaudi este Basílica i Temple Expiatori de la Sagrada Família, proiect început în 1882 și preluat de Gaudi în 1883. Construcția continuă și astăzi, după mai mult de 140 de ani, fiind un exemplu unic de arhitectură spirituală modernistă ce combină forme gotice reinventate cu structuri inspirate din natură. Impresionează prin formă, ca reinterpretare suprarealistă a unei catedrale gotice, de dimensiuni uriașe, unde artistul a reușit să aducă, parcă lumina divină, prin geamurile colorate ale vitraliilor. Pentru un spectacol complet, catedrala trebuie să fie vizitată în miezul zilei, în zilele cu soare, pentru a surprinde întregul joc al luminii, cea mi bună perioadă fiind între orele 13.00-15.00.

 

În Barcelona sunt și alte monumente care trebuie să fie vizitate, precum Palau de la Música Catalana, unde vitraliile se aprind în lumina zilei ca o simfonie de culori, iar muzica pare să curgă din tavan, sculptată în floare și sticlă. Cartierul Gotic e un loc ce nu trebuie ratat, cu străduțe înguste, piețe ascunse și ziduri medievale ce păstrează ecoul secolelor. Nici autobuzele turistice nu trebuie ocolite, având cele mai bune rute care vă pot ghida prin oraș. Toate obietivele importante se pot vizita într-o singură săptămână, incluzând plimbări prin toate zonele Barcelonei, în fiecare zi. Pentru a obține cele mai bune informații, turiștilor le stă la dispoziție site-ul oficial Turisme de Barcelona  www.barcelonaturisme.com.