Arhiva pentru luna: septembrie, 2024

Turiștii nu simt creșterile de prețuri, cumpărând vacanțe prin rezervări timpurii

Sistemul de vânzări early booking face ca numărul de cereri din partea turiștilor să crească, de la un an la altul, datorită reducerilor foarte mari de prețuri.

Creșterile anuale ale tarifelor, care au variat între 5% și 20%, nu au fost simțite de cei care au cumpărat vacanțele cu cel puțin 6 luni înainte, datorită reducerilor aplicate de hoteluri și de agențiile de turism. Agenția de turism IRI Travel a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul anului 2024 și ofertele pentru anul 2025, astăzi, la Hotelul Prestige Aquapark din stațiunea Nisipurile de Aur, din Bulgaria.

Anul acesta, agenția de turism IRI Travel a înregistrat o creștere de 41% a vânzărilor totale și o creștere cu 29% a numărului de turiști, față de 2023, rezultatele bazându-se pe consolidarea relației cu hotelierii și pe colaborarea cu peste 1.000 de agenții de turism partenere. Agenția a lansat ofertele early booking pentru sezonul estival 2025, pentru litoralul românesc, litoralul Bulgariei, Grecia și Turcia.

Agenția de turism a prezentat o analiză a evoluției pieței, prezentând preferințele turiștilor pentru cele mai populare destinații. Cererea turiștilor români pentru vacanțe a crescut, anul acesta, pentru Turcia și Grecia cu 83-84%, iar pentru Bulgaria, creșterea a fost cu 39%, pentru România fiind înregistrată o creștere a vânzărilor cu 29%.

„Avem o creștere enormă față de anul precedent, de 60%, raportat la cererea turiștilor pentru rezervările early booking, până la jumătatea lunii septembrie. Mă bucură să constat că avem o creștere foarte mare a cererii turiștilor, deja, la ora actuală, pentru rezervările early booking. Mă bucură, de asemenea, faptul că turiștii au încredere mult mai mare în agențiile de turism, și conștientizează că prin agenții pot obține cele mai bune oferte, din timp. Destinația dorită, stațiunea dorită, hotelul dorit, alături de cele mai bune reduceri”, a explicat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, în cadrul conferinței de presă pe care agenția a organizat-o, astăzi, la Nisipurile de Aur, în Bulgaria.

Topul celor mai populare stațiuni

Acesta a mai spus că în topul preferințelor turiștilor români este stațiunea Nisipurile de Aur, urmată de Sunny Beach, Albena, Obzor și Kavarna. „Cele mai căutate stațiuni din Bulgaria au fost, în ordine: Nisipurile de Aur, cu o creștere de 46%, Sunny Beach, cu o creștere de 53%, Albena, cu o creștere de 5%, Obzor,, cu o creștere de 69% și Kavarna, cu o creștere de 24%”, a explicat reprezentantul agenției.

A crescut și numărul cererilor pentru stațiunile din România. „Cele mai căutate stațiuni de pe litoralul României au fost Mamaia, cu o creștere de 20%, Eforie Nord, cu o creștere de 27%, Saturn, cu o creștere de 6%, Venus, cu o creștere record, de 71% și Neptun, cu o creștere de 78%”, a mai spus reprezentantul agenției. De asemenea, cele mai căutate stațiuni din Grecia au fost Halkidiki, Thassos și Riviera Olimpului, iar în Turcia, Kusadasi cu o creștere record de 98% față de 2023, Antalya și Didim.

Rezervările cele mai avantajoase sunt în septembrie-octmbrie

Ofertele early booking pentru sezonul 2025 sunt deja disponibile în sistemele de rezervare, iar turiștii au început să rezerve. Reducerile pentru rezervările efectuate până la 30.11/31.12 (în funcție de hotel) variază între 25% și 35%. Consultanții IRI Travel se așteaptă ca majoritatea rezervărilor pentru sezonul 2025 să fie efectuate în cadrul programului early booking, oferind turiștilor tarife cu reduceri semnificative și opțiuni excelente în cele mai bune hoteluri.

Pentru un sejur de 5 nopți în perioada 1-6 iulie 2025, la Nisipurile de Aur, la un hotel de 3 stele, prețul este 180 de euro de persoană, cu all inclusive, iar la un hotel de 4 stele prețul este 203 euro de persoană, cu all inclusive. La Sunny Beach, în aceeași perioadă, prețul este de 195 de euro de persoană la un hotel de 3 stele, cu all inclusive, respectiv 209 euro de persoană la un hotel de 4 stele, cu all inclusive.

Vedeta sezonului de schi: Pamporovo

Agenția a lansat și pachete speciale cu zboruri charter către stațiunea montană Pamporovo, din Bulgaria. Cursele sunt operate pe aeroportul Plovdiv (la aproximativ 1,5-2 ore) de Pamporovo. Cursele sunt operate în fiecare zi de sâmbătă începând cu 28 decembrie și până pe 22 februarie. Compania aeriană care operează cursele aeriene este Anima Wings.

O vacanță de iarnă la Pamporovo, cu 7 nopți de cazare și bilete de avion (inclusiv taxe de aeroport), transfer aeroport-hotel-aeroport și asistență turistică în limba română pornește de la 457 de euro de persoană, cu mic dejun, la un hotel de 3 stele, respectiv 529 de euro de persoană, cu mic dejun inclus, la un hotel de 4 stele. Sunt lansate deja și ofertele pentru revelion, cu prețuri de la 837 de euro de persoană la un hotel de 3 stele și 915 euro de persoană la un hotel de 4 stele, cu plecare din 28 decembrie, cu mic dejun inclus sau demipensiune și cina festivă de Revelion.

Evoluția costului mediu al sejurului a fost următoarea:

Bulgaria: 405 euro/pers. în 2023 la 455 euro/pers. în 2024

Grecia: 414 euro/pers. în 2023 la 523 euro/pers. în 2024

Turcia: 441 euro/pers. în 2023 la 464 euro/pers. în 2024

România: 820 lei/pers. în 2023 la 980 lei/pers. în 2024

Evoluția sejurului mediu:

Bulgaria: 5,35 zile/sejur în 2023 la 5.1 zile/sejur în 2024

Grecia: 6,3 zile/sejur în 2023 la 6.3 zile/sejur în 2023

Turcia: 5,62 zile/sejur în 2023 la 5.6 zile/sejur în 2024

România: 4,1 zile/sejur în 2023 la 3.7 zile/sejur în 2024

Cele mai căutate stațiuni din Bulgaria au fost:

  1. Nisipurile de Aur: + 46 %
  2. Sunny Beach: + 53 %
  3. Albena: + 5 %
  4. Obzor: + 69 %
  5. Kavarna: + 24 %

Cele mai căutate stațiuni de pe litoralul României au fost:

  1. Mamaia: +20 %
  2. Eforie Nord: +27 %
  3. Saturn: +6 %
  4. Venus: +71 %
  5. Neptun: +78 %

Cele mai căutate stațiuni din Grecia au fost:

Halkidiki: + 79 %

Thassos: +95 %

Riviera Olimpului: +15%

În Turcia, cele mai căutate stațiuni au fost:

Kusadasi: +98%

Antalya: +61%

Didim: +45%

Ofertele tip early booking pentru sezonul 2025 sunt deja disponibile în sistemele de rezervare, iar turiștii au început să rezerve. Reducerile pentru rezervările efectuate până la 30.11/31.12 (în funcție de hotel) variază între 25% și 35%. Consultanții IRI Travel se așteaptă ca majoritatea rezervărilor pentru sezonul 2025 să fie efectuate în cadrul programului early booking, oferind turiștilor tarife cu reduceri semnificative și opțiuni excelente în cele mai bune hoteluri.

Exemple de tarife early booking pentru destinațiile IRI: România, Bulgaria, Grecia, Turcia.

Oferte pentru un sejur de 5 nopți in perioada 01.07 – 06.07.2025:

  1. Bulgaria

Nisipurile de Aur:

Hotel 3* = 180 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 203 euro/pers cu all inclusive

Sunny Beach:

Hotel 3* = 195 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 209 euro/pers cu all inclusive

  • România

Mamaia:

Hotel 3* = 543 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 867 euro/pers cu all inclusive

Eforie Nord:

Hotel 3* = 498 lei/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 609 lei/pers cu all inclusive

  • Grecia

Halkidiki:

Hotel 3* = 188 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 211 euro/pers cu all inclusive

Thassos:

Hotel 3* = 226 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 325 euro/pers cu all inclusive

Exemple de oferte pe cursa charter de Pamporovo:

Tarife pentru sejur 7 nopți cazare, bilete de avion (inclusiv taxe de aeroport), transfer aeroport-hotel-aeroport și asistență turistică în limba română:

  • Hotel 3* = 457 euro/pers. cu mic dejun
  • Hotel 4* = 529 euro/pers. cu mic dejun

Oferte de Revelion – plecare 28.12

  • Hotel 3* = 837 euro/pers. cu mic dejun și Cină de Revelion
  • Hotel 4* = 915 euro/pers. cu demipensiune și Cină de Revelion

În această perioadă se fac rezervări pentru destinațiile de ski din Bulgaria, Austria, Italia, Franța și Serbia, cu reduceri early booking între 15% și 20% pentru rezervările efectuate până la 31.10.2024.

De asemenea, există oferte speciale pentru sărbătorile de iarnă:

Pentru Sărbătorile de Iarnă, cele mai căutate destinații sunt cele din România și Bulgaria:

Oferte România Revelion

Hotel 3* – Băile Felix = 2400 lei/pers –  4 nopți cu demipensiune, inclusiv Cină Revelion

Hotel 3* – Băile Herculane = 1635 lei/pers – 4 nopți – masă fișă cont + Cină Revelion

Hotel 4* – Bran = 3060 lei/pers. – 4 nopți cazare mic dejun și 2 cine festive

Hotel 3* – Covasna = 2275 lei/pers. = 3 nopți cazare cu demipensiune și Cină Festivă

Hotel 3* – Predeal = 2459 lei/pers. = 3 nopți cu demipensiune și Cină Festivă

Oferte Bulgaria  – munte – Revelion

Hotel 3* – Bansko = 255 euro/pers. – 4 nopți cazare cu mic dejun și Cină Revelion

Hotel 4* – Bansko = 325 euro/pers – 4 nopți cu mic dejun și Cină Revelion

Hotel 3* – Pamporovo = 375 euro/pers – 4 nopți cu mic dejun și Cină Revelion

Hotel 4* – Pamporovo = 390 euro/pers – 4 nopți cu demipensiune și Cină Revelion

O fermieră la scară mică din nordul Malawi,Africa, Emily Nkhana obișnuia să arunce bananele prea coapte sau să le lase să putrezească. Insa acum a găsit o utilizare profitabilă pentru ele – vinul din banane.


Pentru fermieri, nu este vorba doar de a face vin, ci și de supraviețuire, reziliență și de a îmbrățișa noile posibilități care vin odată cu schimbările climatice.
Ei obișnuiau să cultive lângă malurile Lacului Malawi, iar plantațiile lor de banane erau distruse de creșterea nivelului apei din cauza precipitațiilor sporite, forțându-i să se mute pe terenuri mai înalte, dar mai fierbinți, unde temperaturile ajung la 42°C.
„Jos, la vechea fermă, provocarea noastră era cantitatea mare de apă din lac. Unele dintre banane se înecau în apă. Uneori, nici nu puteai vedea unde le-am plantat.”

„Aici sus, avem mult prea multă căldură. Face ca bananele noastre să se coacă foarte repede și să se strice”, spune doamna Nkhana.
Ea face parte dintr-un grup de femei care s-au unit în cadrul cooperativei pentru a-și îmbunătăți condițiile economice prin agricultură.
Producția de vin este o întreprindere la scară mică, desfășurată în curțile din spatele caselor femeilor, unde plantează culturi de banane.
Procesul de fabricare a vinului are loc într-un mic complex cu o casă cu patru camere, în satul Mchenjere.
Procesul este simplu: bananele prea coapte sunt decojite, tăiate în bucăți mici, cântărite și amestecate cu zahăr, drojdie, stafide, apă și acoperite cu lămâi.
Amestecul este apoi lăsat la fermentat câteva săptămâni, transformând pulpa de banană într-un vin puternic și aromat, cu un conținut de alcool de 13% – similar cu vinul făcut din struguri.
„Este un vin de foarte bună calitate. Trebuie să-l bei stând jos, ca să te poți bucura de aroma dulce”.


Vinul, care poate varia de la galben pal la un chihlimbar bogat, are un gust ușor dulce și fructat, adesea însoțit de o aromă subtilă și o ușoară savoare de lămâie și banană.
„Este fin și ușor, aproape ca un vin de desert”, spune Paul Kamwendo, un pasionat local de vinuri, care a devenit unul dintre cei mai mari fani ai vinului de banane din Karonga.
„Nu aveam nicio idee că se poate face vin din banane.”
Pentru doamna Nkhana și colegele ei, cheia unui vin de banane bun constă în echilibrul dintre dulceață și aciditate.
„Momentul este totul”, spune ea. „Trebuie să știi când bananele sunt la apogeu. Prea coapte, iar vinul devine prea dulce; prea verzi, și este prea acru.”

Creșterea popularității vinului de banane în Malawi a fost întâmpinată cu entuziasm atât de producători, cât și de consumatori.
În piețele locale, sticlele de vin de banane, care se vând cu 3 dolari (2,30 £), sunt acum o priveliște obișnuită, cu vânzători dornici să-și prezinte ultimele creații.
„Le vindem în piețele din toată Malawi, în capitala Lilongwe și în cel mai mare oraș, Blantyre, și se epuizează întotdeauna”, spune Tennyson Gondwe, directorul executiv al Community Savings and Investment Promotion (Comsip), o cooperativă care a instruit femeile în producția de vin pentru a asigura calitatea și gustul.
Doamna Nkhana spune că fabricarea vinului, în loc să vândă doar banane crude care adesea se irosesc, i-a transformat viața, precum și pe cea a celorlalte femei.
„Unele dintre noi și-au construit case, unele au animale, iar altele au găini. Ne putem permite să mâncăm mese decente.”

Iar grupul are planuri și mai mari – Comsip a cerut aprobarea Biroului de Standarde din Malawi pentru export.

surse: bbc.com , aljazeera.com, arishtam.com

Pe măsură ce gripa aviară continuă să se răspândească, infectând turmele de vite pentru prima dată anul acesta, organizatorii târgurilor de stat și de județ din Statele Unite au fost nevoiți să regândească tradițiile nostalgice de vară, sărbătorite deopotrivă de oamenii din oraș și din mediul rural.

Organizatorii târgului de stat din Michigan prezintă anul acesta Milkshake și Buttercup, două vaci din fibră de sticlă de dimensiuni reale, completate cu uger de cauciuc și uger umplut cu apă, pentru o demonstrație populară de muls.

Solutia a fost implementata in urma imbolnavirii de gripa aviara a muncitorilor din industria lactatelor precum si a și turmelor de vite in ultima vreme.

Si la Târgul de Stat din Minnesota s-a găsit o soluție similară pentru evenimentul de muls interactiv: o vacă falsă pe nume Olympia. „În mod normal, am fi avut o vacă adevărată acolo,” a spus Jill Nathe, director adjunct al agriculturii și competițiilor la târg. „Nu putem face asta acum.”

Pentru fermierii și studenții dornici de panglici albastre și drepturi de laudă, epidemia i-a forțat să navigheze prin noi reguli de testare și să gestioneze probleme logistice pentru a obține un certificat de sănătate pentru animale înainte de a intra în ringul de expoziție.

Oficialii de stat și locali spun că încearcă să protejeze oamenii și animalele de virusul H5N1, deoarece unii fermieri din industria lactatelor au refuzat să își testeze turmele. Experții se tem că o transmitere suplimentară a virusului ar putea ajuta virusul să se adapteze și să se răspândească între oameni.

Riscul răspândirii virusului în rândul turmelor a determinat unele târguri din județele din Michigan să anuleze expozițiile de lactate, în timp ce Târgul de Stat din Iowa a închis grajdul de muls.

În Minnesota, personalul târgului a procurat mănuși suplimentare și scuturi faciale din stocurile din perioada COVID pentru echipa de îngrijire a animalelor și a ținut vacile de lapte gestante în afara centrului de nașteri al târgului.

Mai multe state agricole, inclusiv Wisconsin, au cerut ca vitele lactate să testeze negativ în termen de șapte zile de la sosirea la târg.

Michigan a interzis vacile lactate la toate expozițiile publice până când statul va trece două luni fără a găsi o turmă infectată. Cu un singur târg de stat pe an, șansa a trecut pentru 2024.

surse text & foto: www.michiganstatefairllc.com, eu.detroitnews.com, reuters.com